Sunt unii oameni, cu ale lor lucruri venite la pachet, pe care pur si simplu nu ii poti uita. Bine, lucrurile astea anexe sunt de tot felul, bune ori rele, dar per total nu le poti uita pentru ca pur si simplu cumva, candva, s-au lipit de tine definitiv. Si doar stim ca marca chiar sta lipita de scrisoare.
Si poate ca ai facut incercari sa mai uiti din cand in
cand, dar de acum amintirile alea fac parte din tine si ceea esti
azi, asa ca nu mai merge sa te amagesti singur. E de ajuns sa simti
o veche aroma – una aparent de mult uitata – ori sa vezi un chip
asemanator aceluia zidit deja in tine, ca lumea incepe sa ti se dea
cu totul peste cap. Busola incepe sa inverseze nordul cu sudul,
somnul nu mai e somn, foamea aproape ca dispare si te trezesti ca
traiesti doar cu…aer si cu…amintirea.
Si poate ca in toti anii astia te-ai schimbat, fie ca ai
vrut, fie ca nu, in bine sau in rau, dar te-ai schimbat in ciuda,
sau poate datorita si neuitarii. Fara indoiala ca viata a mers
inainte in virtutea inertiei, cu vant la pupa si amintiri pe post
de bagaj emotional.
Si a fost si o perioada lunga si plina de intrebari la
care ai incercat sa-ti raspunzi singur (cum altfel?) - mai aproape
sau mai departe de adevar – in functie de nivelul de imaginatie de
care dispui. Zilele trecande reuseau pana la urma sa stearga unele
momente, dar imediat, ca un bumerang, produceau altele noi si mai
pline de intrebari, chinuite de torturi masochiste de suflet: De ce
nu a mai vrut? Pe unde e? Cum a supravietuit fara mine? Mai sunt
macar un gand langa tampla sa?
Si, deodata, tot intunericul lung, demn de o noapte
polara se ridica. Incet, incet se face ziua, o zi care nu stii
niciodata insa ce va aduce: vesti bune sau rele, amintiri demne de
pastrat ori de lepadat.
Dar important e ca tu, spre deosebire de Pandora, ai
apucat sa deschizi cutia cea faimoasa si ai reusit, in ultima clipa
poate, sa eliberezi speranta, domnisoara asta vesnic virgina,
capricioasa si surprinzatoare pe deasupra. Un mare noroc, as
spune.
Pe curand.
