Numele nostru, generic şi străvechi, acela pe care-l întrebuinţează poporul, este numele de rumân.

Forma român pare a fi mai nouă – o găsim în secolul al XVI-lea în Paliia de la Orăştie – şi se datoreşte influenţei literare.

Rumân este însă vechiul nume al romanilor, modificat după legile dezvoltării limbii noastre.

Sântem singurul popor romanic care am păstrat numele vechilor stăpânitori; fragmentul etnic al “romanşilor” sau retroromanilor din Alpi (sudul Elveţiei şi nordul Italiei) e prea puţin numeros – câteva zeci de mii – spre a fi pus alături.

Pe lângă acest nume generic şi străvechi, am mai avut şi alte nume, locale, după formaţiunile politice sau individualităţile geografice în care locuiam. Ni s-a spus şi ne-am spus, astfel, olteni, munteni, moldoveni, ardeleni, sau transilvaneni, dobrogeni, bănăţeni şi maramureşeni.

Chiar în cuprinsul regiunilor care au determinat aceste numiri, s-au format apoi alte denumiri, corespunzând unor împărţiri şi mai mici, unor ţinuturi caracteristice.

Astfel, s-au deosebit…