Despre zilele noastre
sau cu alte cuvinte despre Efectul Dunning Kruger
În antichitate, Aristotel, observând lumea şi meditând asupra
ei, era convins că „Ignorantul afirmă, savantul se îndoieşte,
iar înţeleptul reflectează”.
Și acum trăim vremuri în care una dintre marile probleme ale
omenirii este aceea că ignoranţii sunt foarte siguri de ei şi de
cunoştinţele lor, în vreme ce oamenii cu adevărat inteligenţi sunt
plini de dubii.
Accesul la internet, în loc să ajute la creșterea gradului de
informare cum ar fi fost de așteptat (cel puțin după mine), a dus
la propagarea a tot felul de știri false și promovarea unor
persoane de cel mai scăzut nivel. Toți se pricep la medicină,
vaccinuri, epidemii, scenarii, și modul în care acționează virusul
SARS-CoV-2. Nu contează cât de fals/ greșit/ ridicol este mesajul,
atâta timp cât se mulează pe convingerile și presupunerile lor
absurde, este postat și repostat cu mândrie.
Dacă privim mai atent acești sharuitori de mesaje fake news,
ei sunt oameni cu studii relativ puține. Cel puțin în bula mea
(facebook) am putut observa ca mulți (nu toți) dintre cei care
dădeau share masiv la știri false sunt persoane care n-au prea
agreeat școala, nu le-a plăcut învățatul, n-au studii de niciun fel
dar sunt atotcunoscători. Nu mă înțelegeți greșit, nu
am nimic personal cu cei care n-au avut posibilitatea
(intelectuală, materială, de orice fel) să termine un liceu, o
facultate dar care își cunosc limitele, au bun simț, sunt empatici
și altruiști. Vorbim aici de acele persoane fără studii, fără
cunoștințe dar care se pricep la tot și toate!
Să nu uităm că acești oameni consideră că cei care se
vaccinează sunt cobai, iar vaccinurile fac parte dintr-o strategie
mondială prin care existența locuitorilor planetei va fi știrbită
... că toate companiile farmaceutice sunt doar pentru profit - că e
despre bani și exterminare... sau că ne implantează cu cipuri 5G.
Mie personal, mi s-a spus în față "vai, dar nu cumva să te
vaccinezi ...nu vrem să te pierdem".
Vi se pare cunoscut?
Efectul Dunning Kruger este o eroare de apreciere în care
persoane care nu au competență într-un domeniu anume apreciază
eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât este în
realitate. Acest comportament se datorează incapacităţii
persoanelor respective de a-şi recunoaşte nivelul lor, tocmai din
cauza lipsei lor de cunoştinţe în domeniu.
Experții în politici de sănătate caută explicații pentru
atitudinea antivaccinistă și recent s-a stabilit o legătură cu un
binecunoscut efect din psihologie. Un studiu efectuat la
Universitatea din Pensylvania despre autism și vaccinare a arătat
că persoanele care știu cele mai puține fapte despre autism,
consideră că știu mai mult despre această patologie decât
cercetătorii și medicii. În acest caz este vorba de manifestarea
fenomenului psihologic cunoscut sub numele de efectul
Dunning-Kruger.
În anii ’90, David Dunning și Justin Kruger de la Departmentul
de Psihologie al Universității Cornell (USA) au realizat o serie de
experimente pentru a-și dovedi ipotezele despre un tip de
comportament observat în studii anterioare, și anume despre
aprecierea greșită a propriei competențe. După Dunning și Kruger,
la persoanele incompetente se observă:
– supraestimarea propriul nivel de competentă;
– nerecunoașterea înaltei competențe a celor competenți în
realitate;
– neconstientizarea propriei lor incompetențe;
– nerecunoașterea propriei incompetențe anterioare nici după
ce vor dobândi un nivel înalt de cunoaștere în domeniul
repectiv.
Într-o serie de studii, Dunning și Kruger au notat aprecierile
subiecţilor despre ei înşişi în ceea ce priveşte abilităţile de
raţionament logic, cunoştinţele gramaticale şi umorul. După ce li
s-au arătat rezultatele testelor proprii, subiecţilor li s-a cerut
să estimeze poziţia lor în lot:
- cei competenţi şi-au estimat poziţia corect
- cei incompetenţi şi-au supraestimat poziţia.
În Pittsburgh/ SUA:
În 1995, un individ s-a dat cu suc de lămâie pe față, fiind
convins că acesta îl face invizibil și a jefuit 2 bănci. Individul
a citit undeva că dacă scrii cu suc de lămâie acesta nu este
vizibil pentru ochiul liber așa că a presupus că și dacă te dai pe
față cu această «cerneală» miraculoasă poți păcăli camerele de luat
vederi. Când a fost prins a fost mut de uimire, a strigat continuu
"m-am dat cu sucul" ... până a realizat că era perfect
vizibil pentru camerele de supraveghere și că "sucul" nu te
face invizibil.
În România:
Un clujean a căutat să afle cât de creduli sunt oamenii care
se întâlnesc cu o informație pe Facebook, în contextul începerii
vaccinării anticovid. Așa că el a inventat o poveste, despre o
presupusă cumnată din Spania care s-a vaccinat anticovid și care a
început să resimtă efecte ciudate, ca mai apoi femeia să dispară
complet, fără urmă.
Ce a urmat a fost o adevărată nebunie. Mesajul a fost sharuit
masiv și comentat de atotștiutori pe mărură:
După aproximativ 12 ore în care textul a fost ca atare public
pe profilul său de Facebook, bărbatul a revenit cu explicarea
experimentului și a subliniat că totul a fost doar ficțiune. Găsiți
aici întreaga postare: AICI
Cireașa de pe tortul ignoranței:
Imaginați-vă că o persoană a citit câteva minute (hai o oră)
pe wikipedia despre încălzirea globală și acum stă pe Facebook și
se ia la trântă cu oamenii de știință care au studiat toată viața
lor acest fenomen, al încălzirii globale - Nu-i așa că asta vedeți
zi de zi pe rețelele de socializare?
Efectul Dunning-Kruger, este una dintre numeroasele erori
sistematice cognitive observate la ființele umane, care le
determină comportamentul și deciziile.
Prin a cunoaşte efectul Dunning-Kruger şi riscurile pe care le
implică, putem fi mai atenţi şi faţă de noi înşine. O minte
ignorantă, sublinia Dunning, nu este un vas gol şi curat, ci umplut
cu o serie de experienţe înşelătoare şi inutile, teorii, fapte,
perspective, strategii, intuiţii, certitudini false, care, din
nefericire, la mulţi oameni, sunt echivalente cu adevărata
metacogniţie (cunoaşterea despre propria cunoaştere). În astfel de
condiţii, creierul devine “o adevărată maşină de dezinformare”
care, cuplată cu incapacitatea de autoevaluare, ar putea limita, pe
termen lung, posibilitatea de a evolua a oricui.
- a continua să înveți chiar dacă crezi că ai ajuns să știi foarte multe într-un domeniu;
- a solicita tot timpul feedback de la cei din jur despre ceea ce faci sau despre ideile pe care le ai;
- a te întreba mereu cât de mult știi despre un domeniu.
Am ales să închei acest mic articol cu ceea ce spunea
Confucius:
„Adevărata cunoaștere este a-ți ști dimensiunea
ignoranței”.
Surse:
https://republica.ro/
https://revmedfam.ro/
Youtube