Din ce in ce mai multe semne de intrebare in legatura modul de calcul al salariilor
Imediat dupa ce s-au acordat acele diferente salariale, destui colegi au sesizat diferentele de calcul intre penitenciare pe aceleasi functii si pentru aceleasi conditii. Drept urmare am cerut ANP sa investigheze situatia, iar ANP a si incercat sa solicite o situatie din penitenciare. A incercat pentru ca nici macar acest centralizator nu a fost completat la fel. Drept urmare a fost returnat pentru a fi refacut.
Ceea ce nu face decat sa inmulteasca semnele de intrebare. Daca pentru 10 functii luate ca reper pentru care ANP a indicat exact ce elemente salariale trebuie incluse rezultatele sunt de neinterpretat, e extrem de posibil ca ANP sa aiba de gestionat erori extrem de importante in sistemul de salarizare la nivel de penitenciare. Intelegem asadar reticienta in a duce pana la capat acest demers, desi pe termen lung efectele se vor dovedi dezastruoase.
In concret, este foarte posibil ca unii colegi sa fi primit prea mult iar altii prea putin. Ceea ce inseamna ca vor trebui corectii. Care corectii vor fi neplacute pentru cei care au primit preamult si primite cu bucurie de catre cei care au primit mai putin. Asta daca se intampla acum. Pe termen lung, cand vor fi aplicate majorari, diferentele de acum vor creste prin aplicarea unor procente iar rezolvarea problemelor va deveni infinit mai dificila.
Stiu, nu e tocmai o tema de duminica. Dar, cum efectele pot fi extreme, e – cu siguranta – un subiect de reflectie. Chiar si pentru ANP si pentru colegii implicati in procedurile de salarizare. Aparent, problema e de coordonare si de functionare a programului informatic. Poate din acest motiv nici nu exista atata entuziasm in a o rezolva. Sa fi fost vreun amarat de agent care-a gresit, alta era situatia.