DOCUMENTAȚII SECRETE ÎN OCCIDENT

A trecut ceva timp de când nu „v-am mai plictisit” cu articolele mele, în care v-am povestit întâmplări suspecte prin care am trecut, unele provocate de vechi cunoștințe din perioada comunistă, persoane cu care am avut ghinionul să mă confrunt atunci, pentru că refuzam să mă supun și să devin complicele lor la ticăloșii. Era vorba despre prospecte geologice, despre însușirea în mod abuziv și apoi înstrăinarea unor bunuri și documentații peste hotarele țării noastre și încercând apoi să ne învinovățească tot pe noi, cei „suspecți”, care nici măcar nu aveam voie să ne apropiem de graniță.

Deși mă simțeam supravegheat crezusem că se vor mulțumi cu faptul că au reușit să-mi afecteze sănătatea, dar m-am înșelat, pentru că, după ce am depus împreună cu d-nul Bjoza Octav, președintele AFDPR, o nouă adresă la CNSAS pentru eliberarea dosarului meu politic fabricat de securitatea comunistă, am început să primesc amenințări telefonice cu moartea tocmai de la cei care m-au persecutat. Aceștia chiar au reușit, în iunie 1984, să mă aresteze la Deva din motive politice, bineînțeles. Deși am sesizat autoritățiile locale, acestea au rezolvat cazul în maniera lor și prezentându-mă singur la sediul lor „m-au convins” să renunț la sesizare, fără să-mi comunice măcar numele amenințătorului, protejându-l, deși era dreptul meu să decid ce să fac mai departe și să știu de cine să mă feresc. Mai mult, tot eu am primit avertisment din partea celui care a instrumentat cazul, că mă va duce tot pe mine în fața procurorului și mă va caza într-o locație de a lor ca să mă protejeze, dădăcindu-mă să nu mai umblu prin zone pustii, să nu ies seara din casă să nu stau pe marginea drumului și avertizându-mă că dacă nu mă conformez mă vor vizita acasă ca să-mi vadă locuința, de parcă părinții mei – Dumnezeu să-i odihnească! – și cu mine am fi fost infractori și am avea „lux” în casă! Le-am acordat „punctul”, ca să fiu lăsat în pace, neavând dispoziție pentru continuarea cazului fiindcă riscam să mă complic în acțiuni juridice care nu îmi aduceau nici un folos.

Revenind la motivul pentru care scriu aceste rânduri, pot spune că în urmă cu ceva timp am fost abordat, în zona bulevardului Mihai Viteazul din Sibiu, de o femeie mai tânără, cu o față suspect de ridată, care îmi cunoștea nu numai numele, dar și zonele unde am activat ca geolog prospector. Aceasta mi-a „reamintit” despre confidențialitatea lucrărilor și a documentațiilor pe care le-am executat, „ignorând” faptul că zăcămintele noastre de minereuri au fost de mult timp desecretizate și deconfidențializate, o parte din ele fiind deja vândute sau date în exploatare unor societăți străine, cu acordul instituțiilor care se ocupau de protecția și securitatea lor! Neașteptând replica mea, persoana respectivă a plecat, trădând un comportament sfidător și lipsit de respect față de oameni, asemănător cu al vechilor mele cunoștințe din anii ’80. Acest lucru mi-a reamintit de o întâmplare asemănătoare din anii ’90, după înstrăinarea zăcământului de la Roșia Montană, când un „prieten” de familie al părinților mei. M. Ion maistru și șef de partid comunist al unei fabrici din Sibiu, care mi-a dat același avertisment fiindu-i frică că plec „dincolo” și divulg secretele, dar tocmai ei își trimiteau odraslele în occident, fără să fie suspectați că își pot trăda țara. Omul și-a arătat astfel adevărata identitate, mai ales că avea o meserie total străină față de cea minieră, tot el amintindu-mi de cazul S. I., un fost vecin și coleg, lichidat pe la începutul anilor ’80 de securitatea comunistă.

În această situație, pentru că „prietenii” mei o țin în continuare cu hărțuiala și supravegherea mea, dar și a altor colegi de breaslă, prin amabilitatatea revistei „Justițiarul”, le reamintesc „prietenilor” mei adevărul despre zonele de interes geologic unde am activat și cât de bine erau păzite, considerând că este timpul ca să știe și populația câte ceva despre aceste lucruri. Reamintesc, din nou, că ceea ce scriu nu mai constituie de multă vreme un secre,t o parte din date ajungând „dincolo” încă din perioada comunistă, iar restul a fost desecretizat după anul 1989, unele date fiind făcute publice și în mass media națională.

Încă din anii facultății, profesorul universitar Ionesi Liviu ne-a spus că în occident există anticariate de unde se pot cumpăra hărți geodezice și geologice a zăcămintelor de minereuri din țara noastră, fără să explice cum ajung acolo pentru că și ei aveau în gestiune asemenea documente, dar erau în același timp și în bune relații cu colegi de catedră care emigrau în occident sau copiii lor își petreceau vacanțele sau făceau specializări acolo. În paranteză fie spus, unii erau falși comuniști, duplicitari care în viața publică se comportau ca niște comuniști și colaboratori fideli ai regimului de atunci dar erau de fapt niște profitori ordinari, ei făceau orice ca să trăiască bine, având complici chiar și ofițeri din securitate, care îi protejau atunci când era nevoie.

Având un dosar fabricat încă din anii de liceu în care eram etichetat ca anticomunist mulțumită unor profesori și colegi binevoitori ca profesoara Ș.Magda, soția activistului de partid Ș. Costel sau Brândușă B., prietena ei, am fost supus unui regim sever de persecuție și discriminare (printre altele mi se scădeau două puncte la examene, dar tot aveam medie de bursă) și fiind sfătuit să renunț la facultate sau să plec din țară, deranjându-i și faptul că în dosarul personal am fost propus de oameni competenți și neinfluențați de doctrinele comuniste ca să urmez o activitate de cercetare. Aceste demersuri nu erau pe placul unor profesori de la facultate pentru că eclipsam odraslele unor activiști de partid ce-și băgaseră plozii și nepoții la facultate sau tineri colaboratori ai securității – lichele care nu aveau nimica comun cu geologia, însă au promovat facultatea fără probleme –, ei trebuiau să fie, musai, primi la învățătură, ca M.Emilia, P.Constantin, D.Mihaela, M.George, B.Paul și D.Mihai, persoane care au activat sau mai activează încă în instituții unde se lucrează cu documentații secrete de grad superior. Profesorul E. Viorel mi-a dat acest avertisment, el singur recunoscând că a fost desemnat de Securitate să facă legătura între autorități și corpul profesoral sau studenți și nu dă cu piciorul la o asemenea poziție de care profita din plin.

În paranteză, amintesc că, pe lângă porecla de „bădița”, E. Viorel mai avea una nouă de „maistrul” pentru că în producție maistrul făcea atunci legătura între muncitori și intelectuali în general, fiind promovat ulterior conducător peste cei cu pregătire superioară. Așa l-a văzut o colegă de facultate, care a reușit până la urmă să plece dincolo, după ce i-au agățat ăștia „tinicheaua de coadă ”. Printre cei care au executat-o era profesorul Turculeț Ilie, unul din cei care m-au executat și pe mine , un bun comunist căruia îi făcea o plăcere deosebită să „strivească lichelele ca noi ” așa cum îi plăcea lui să spună și care beneficia de anumite avantaje pentru faptele lui – închei paranteza. Când i-am cerut public, în fața unor profesori și colegi, să explice cum tocmai el, cu poziția pe care o are, îl susține pe profesorul Uwe Kasper Haino să emigreze în Germania federală de atunci și de ce îmi sugerează și mie să fac același lucru sau cum de i-a dat caracterizare favorabilă profesorului și finului lui C. Constantin să plece în „excursie” în Occident, uitând să se mai întoarcă în țară, mi-a răspuns că nu mă privesc pe mine, un pârlit de student, asemenea lucruri și că mă poate trimite la „Nicolina-închisoare ieșeană” când vrea el. Era permanent acompaniat de un profesor nou adus în facultate, Ș.Petru, care îi cânta în strună maistrului pentru binele ce i l-a făcut și mai era susținut și de profesorul G. Ion, amator de aventuri bahice și amoroase. Menționez că C.Constantin, împreună cu profesorul P. Gheorghe, s-au întors rapid în țară în anul 1978, după defectarea generalului Pacepa șeful securității române de atunci din țările africane unde activau, așa cum au făcut și alții care se aflau în situația lor.

Revenind la tema principală a articolului, propun să începem cu zăcămintele aurifere de la ROSIA MONTANĂ și BUCIUM , Abrud , județul Alba. Primul zăcământ amintit este cunoscut din vremea daco-romanilor și a fost intens cercetat în perioada comunistă, când s-a început prospectarea și apoi exploatarea partial a lui prin metodele științifice moderne de atunci (foto 1).

În zonele respective am activat ca geolog stagiar la I.P.E.G. Hunedoara-Deva, Brigada Geologică Abrud, la şantierele Bucium şi Roşia Montană. Pentru că am refuzat să particip la falsificarea datelor geologice de la Roşia Montană, aşa cum ni s-a impus de la partid prin securitate, a trebuit să mă transfer la altă intreprindere problemele fiindu-mi create de Lorinţ Şuluţiu Alexa, geolog, şef pe brigadă şi secretar de partid şi securistul brigăzii, D. Ion. Geologul şef al IPEG-lui, Stancu Ioan din Deva, ne verifica periodic dacă îndeplinim ordinul primit. După 1995 – 1996, el şi cu geologul Lorinţ, de la Abrud, coordonau noile lucrări de prospecţiune şi explorare după vechea documentaţie, reală, dublând lucrările numai în zonele de interes geologic, dar de data aceasta lucrând pentru un stăpân străin. Referitor la acest zăcământ, tot profesorul Ionesi Liviu ne-a spus că în urma unor consultări cu firme din occident, pe baza documentațiilor tehnice prezentate atunci, o firmă din Franța a făcut propunerea ca decopertarea zăcământului de la Roșia Montană să se facă printr-o explozie nucleară controlată, după ce localitățiile vecine vor fi evacuate în prealabil, metodă care ar fi adus economie de timp și bani pentru începerea exploatării, dar bineînțeles a fost respinsă din start din motive de iradiere.

Zăcământul Bucium era și el cunoscut de mult în străinătate și am să vă povestesc un eveniment pe care l-am trăit atunci și care i-a uimit și contrariat pe Lorinț Șuluțiu Alexa și pe locotenentul major D. Ion. Prin anul 1983 venise într-o vizită oficială la brigadă o delegație din R. P. Ungaria, care se interesa de zona Bucium. Lorinț primise în prealabil o hartă geologică a zonei contrafăcută care prezenta denaturat situația din teren pentru protecția zăcământului. Nu mică le-a fost mirarea celor doi când geologul ungur a prezentat o hartă geologică reală a zăcământului Bucium, în care erau trecute și o parte din forajele care s-au executat în decursul timpului acolo. Mai mult, cunoștea în mare și personalul de specialitate din brigadă cu pregătirea și funcțiile fiecăruia. După 1990, despre zăcământul Bucium s-a vorbit și scris foarte mult în presă, fiind considerat atunci al doilea zăcământ aurifer din țară, ca mărime, după Roșia Montană.

Mi-am continuat apoi activitatea, din anul 1984, la IPEG Argeș-Pitești unde am executat lucrări de prospectare și explorare în bazinele văilor Lotru și Sadu, în principal. Pentru că nu aveam voie să dețin funcții de conducere, în anul 1985 a fost detașat în zonă geologul Apostoloiu Aurel, de la IPGG București. Împreună am continuat lucrările de cercetare a zăcămintelor de pegmatite din zonă, fiind coautor al proiectului respectiv pentru lucrările de cercetare din bazinul văii Lotrului, colaborând și cu alți geologi de la intreprinderile de profil de atunci ce activau în zonă, ca Stoian Gheorghe, Arion Mircea, Săbău Gavril, Trif Ion și Tudoran Gheorghe.

Zăcămintele respective – pegmatite cu biotit și muscovit – cum ar fi Cataracte, Goața Mică și Goața Mare sau aurifere, ca Vale lui Stan, sunt cunoscute de mult timp, iar Cataractele de pe

vremea romanilor, fiind exploatate de nemți în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și apoi o perioadă de către ruși, documentația pe care o aveam fiind mixtă . În zona Cataractelor și Goațelor lucrările erau deja începute și prost executate ca cele de la Goața Mică, unde a fost geolog fosta mea colegă de facultate, D. Mihaela, protejata de care v-am amintit înainte și a trebuit să refacem în parte noi lucrările ea luându-și transferul la altă intreprindere.

Rezultatele lucrărilor efectuate în zona Lotru și Sadu le prezentam personal și periodic la Ministerul Geologiei din București, fiind recunoscut, totuși, coordonatorul lucrărilor geologice din zonă.

Zăcământul de pegmatite cu spodumen din zona Conțu Mare – Negovanu , valea Sadului, jud. Sibiu

Tot în acea perioadă s-a extins zona de cercetare și pe Vale Sadului în zona pegmatitelor cu spodumen, zăcământ descoperit prin anii 60, când a început prima fază de cercetare a acestuia. Noi am continuat cercetarea mai detaliată a zonei printr-un proiect de cercetare întocmit de mine și acceptat de comisiile de specialitate. Așa am ajuns în atenția și supravegherea securistului din zonă, maiorul S. Ion, o persoană periculoasă care nu suporta intelectualii, în primul rând și care a încercat de mai multe ori să mă aresteze. Nu a reușit, eu fiind protejat de unii mineri corecți și loiali. Tot atunci, maiorul respectiv mi-a spus că într-o revistă de specialitate din occident a fost publicat un articol în care se menționa că în zona Conțu Mare-Negovanu, V. Sadului din România au fost reluate lucrările de cercetare pentru pegmatitele cu spodumen și în secundar uraniu, fiind considerat cel mai mare zăcământ de acest fel din țară, pretabil a fi exploatat la suprafață adică în carieră. La articolul respectiv erau atașate fotografii din zona amplasamentului și o hartă geologică de care se întreba și el de unde o au occidentalii. În lucrările de specialitate publicate se menționează că în masa zăcământului pot fi interceptați granați rubinificați și acvamarin, pietre prețioase care îl interesau pe maiorul de la securitate și care, făcând abuz de funcți,e ordona devierea galeriilor în zonele care îl interesau, eu fiind obligat să informez conducerea întreprinderii de acest lucru. După 1989, mi-a arătat ironic un inel împodobit cu piatră de acvamarin și prin colaboratori ca Domnica T. inele cu granați, aceasta spunându-mi că „voi ați muncit și v-ați riscat viața în munți, iar alții au cules roadele”. Amintesc că securistul respectiv a fost condamnat la 20 ani de închisoare după evenimentele din decembrie 1989, pentru crime împotriva umanității, adică a fost identificat ca una din persoanele care au tras în demonstranți, dar nu a executat nici un an de pușcărie! Despre lucrul acesta s-a scris și în presa din acea vreme.

Pentru că la conducerea brigăzii din Voineasa se afla un nepot de-al lui Ion Cumpănașu, șeful Departamentului cultelor din acea vreme – care m-a amenințat și el o dată cu închisoarea –și pentru că refuzam să accept ilegalitățiile comise de ei, dar și a presiunii făcute de primarul comunei Voineasa, un anume Pușchează, care intenționa să-l aducă pe fratelui lui, geologul Pușchează, de la Institutul de cercetări marine din Agigea-Constanța, la Voineasa, noul director al intreprinderii, Tomescu Emil Petru, ne-a transferat pe cei considerați „incomozi”, de localnicii din Voineasa, în alte zone. Eu, împreună cu familia de geologi Vișcoțel Lucian și Gabriela ajungând la C.L.Mușcel-Leaota, o brigadă cu un colectiv mai închegat, geologul șef de acolo fiind Ivașcu Ovidiu, care ne-a spus că transferul nostru acolo s-a făcut forțat, fără acordul lor. Între timp, la Voineasa geologul Pușchează a plecat după puțin timp, iar directorul Tomescu făcea afaceri cu materialele intreprinderii, în folosul lor desigur! După 1990, am aflat că și la Abrud primarul de acolo a intervenit pentru plecarea mea, ca să-și poată aduce băiatul și nora, absolvenți geologi. Aceștia, după ’90 au ajuns să vândă gogoși fiind și satirizați într-un reportaj din presă.

După cum bine știu chiar ei, în perioada respectivă nu am părăsit niciodată țara din motive lesne de înțeles și nu aveam cum, pentru că pașapoartele le primeam cu aprobarea Securității. Menționez că niciodată nu am avut acces decât la acte cu caracter „secret de serviciu”, acte care erau accesibile oricărei persoane care practica meseria noastră și conform legii de atunci, Legea nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în Republica Socialistă România, secretul de serviciu era de un grad inferior și atunci aproape orice hârtie era secretă. Legea respectivă a fost abrogată prin Legea nr 182 din 12 aprilie 2002, cu care nu am tangență pentru că nu mai lucrez cu acte așa-zis secrete de la începutul anilor ’90.

De asemenea, nu am semnat niciodată cu bună știință nici un act că sunt autorizat să am acces la documentații cu grad superior de securitate, nu am primit niciodată un spor financiar pentru că lucrez cu acte secrete sau spor de radiații, așa cum prevăd normativele de salarizare, deși avem acest drept și nici la pensie nu primesc asemenea remunerații suplimentare.

Pentru că eu am fost avertizat pe stradă de femeia anonimă despre păstrarea secretului de stat cum poate explica SRI –ul (am fost informați încă din 1981 la facultate că securitatea se va numi SRI !) de apariția pe internet a unor lucrări de specialitate, din care una a costituit teză de doctorat, care dezbat tocmai zăcămintele de pegmatite cu spodumen din zona Conțu Mare, județul Sibiu după cum urmează:

Prima lucrare THE SPODUMENE FROM CONŢU-NEGOVANU PEGMATITES (LOTRU-CIBIN MTS.) susținută de DELIA ANNE-MARIE ANDRONE la Facultatea de geologie din Iași (foto 2, 3, 4) în anul 2005 și a doua este GEOTHERMOMETRICAL CONSIDERATIONS ON THE CONŢU- NEGOVANU PEGMATITES (LOTRU-CIBIN MTS) 2007 – cu analizele executate în occident la Geological Institute of the University of Köln, Germany unde activează profesorul Uwe Kasper Haino publicate în presa de specialitate și postate și pe internet când volumul sau cantitatea de minereu cât și concentrația lui sânt considerate date cu caracter secret în orice țară.

A treia lucrare se numește MINERALOGIA PEGMATITELOR LITIFERE DIN CADRUL BAZINULUI CONŢU, MUNŢII CINDREL, ROMÂNIA , doctorand ing. Nicolae Călin , București 2012 (foto 5 și 6)

Prin prezentarea datelor de mai sus, cred că m-am făcut înțeles că înstrăinarea documentațiilor cu caracter secret s-a făcut la un nivel superior, de persoane care aveau acces la asemenea informații pe care noi nici nu le știam și care au avut posibilitatea să călătorească și să intre în contact cu diverse persoane interesate de asemenea informații.

Dacă am dat ca exemplu cele trei lucrări, nu înseamnă că am făcut-o din răutate, dar după atâta timp, sunt peste 30 ani de când am lucrat cu asemenea acte, să fiu tot eu cel avertizat, în timp ce alții și publică în presă asemenea informații demonstrează că sânt în continuare supravegheat dar și persecutat politic! De asemenea, legea nu este egală pentru toți, protejându-i și favorizându-i pe unii șmecheriși defavorizându-ne pe noi, oamenii cinstiți, lucru care aduce a discriminare! Femeia marionetă, care m-a abordat pe stradă, trebuia să-și învețe lecția înainte și nu să-și facă de râs breasla din care face parte, îngrijorător fiind faptul că persoanele care ne supraveghează sânt mai tinere decât noi, dar instruite să aibă acest comportament ostil față de populație, în general, ceea ce denotă că cei care le fac instructajul au conservat vechea mentalitate comunistă.

Totodată, este inadmisibil ca, după aproape 30 ani de la evenimentele din decembrie 1989, persoanele vinovate să nu fie pedepsite pentru abuzurile comise împotriva populației, neputând nici măcar să le pomenești numele, multe dintre ele ocupând posturi de conducere importante iar noi să fim în continuare amenințați, pentru a nu-i desconspira.

M.G.

SURSA :http://justitiarul.ro/