Esenta caracterului lui Dumnezeu,
dragostea, a ajuns o forma de atentie, o intentie, ba
chiar o arta de a te distanta in mod onorabil, fara pretentii, fara
a darui ci doar a dobandi …un caracter teatral.
O subtilitate, un tablou, al printului puterii
vazduhului care s-a a infiltrat printre crestini.
Sa nu uitam, Fariseii cunosteau Scripturile dar nu si
spiritul acestora, lucrarea lor nu aducea viata ci moarte,
indepartand oamenii de Dumnezeu, de dragostea Lui in loc sa-I
atraga spre ea.
Atmosfera religioasa si nu a harului lui Dumnezeu,
incearca sa ne intimideze, nu incurajeaza maturitatea ba chiar
planteaza semne de indoiala, de confuzie sau spirit
batjocoritor.
Daca Imparatia lui Dumnezeu se afla in inimile
noastre, care inseamna o chemare inalta…de ce nu avem un climat
spiritual al Imparatiei in adunari?
Cand pasesti si umbli in dragostea si autoritatea lui
Dumnezeu care este lumina, de ce este atata bezna si intuneric in
inimile si vietlile noastre, suntem biruiti, trantiti, infranti in
bataliile noastre?
Ne multumim sa traim la nivelul unei chemari modeste
pentru ca nu ne plac confruntarile, opozitia care insoteste
alergarea noastra spre o chemare mai inalta, cea a unui mostenitor
al Imparatiei.
Am luat forma mediului in care traim, am devenit una cu
multimea…unde pot duce acestea?
Decat a alege compromisul, calea rezistentei minime care
a dus la tihna si siguranta pe care sa ne-am cladit
credinta.
Dar …cu siguranta ca am uitat ca si crestini
caci:
CREDINTA are valoare cand traiesti si mori pentru
ea!!!
Am uitat ca harul nu ne este dat pentru a ne acoperi
lipsa de reverenta si pacatul ci pentru a ne imputernici sa-L
slujim pe Dumnezeu intr-un mod placut Lui.
Iar modul de slujire placut lui Dumnezeu este cel
motivat de o DRAGOSTE insotita de reverenta si teama
sfanta.
Noi trebuie sa-L CUNOASTEM pe Domnul Scripturii ca sa
stim ce iese din gura Lui …ASTAZI!!!
Sa avem gandul lui Hristos!!!
Am uitat ca El este Judecatorul cel
drept?
