Fulgerul ,1909.

Pe prima pagină se vorbește despre guvernul remaniat și liderul liberalilor din Iași, Constantin Stere, care nu a fost inclus în noul cabinet, lucru prevăzut de mult timp. Într-o discuție, politicianul Stere a declarat că nu dorește să fie ministru deoarece nu se consideră un om de acțiune. Articolul subliniază că Stere nu are vocația unui politician activ și energetic și că preferă liniștea cabinetului său privat.

În concluzie, se sugerează că Stere ar trebui să renunțe la politica militantă, deoarece nu are calitățile necesare pentru a fi ministru.

Pe pagina a doua a publicației ne este prezentată pățania acestui om politic cunoscut pentru afinitatea specială pentru liniștea și spiritualitatea oferite de Mănăstirea Neamț.

Se știe că șeful partidului liberal din Iași își petrece vacanțele la Mănăstirea Neamț. El a îndrăgit atât de mult viața călugărească, încât nu se îndură să părăsească localitatea decât atunci când primii fulgi de zăpadă sau frigul prea simțitor îl alungă de acolo. D. Stere este ultimul dintre vizitatorii Mănăstirii Neamț. La plecare, D. Stere dă ordin, de cu seară, feciorului să îi strângă bagajele și să plece cu ele, dis-de-dimineață, la Pașcani. Feciorul se scoală de noapte și, somnoros cum era, adunând bagajele, uită să lase stăpânului o pereche de pantaloni cu care să se îmbrace și pleacă la Pașcani cu bagajele. Vă puteți închipui disperarea stăpânului când, sculându-se ceva mai târziu, constată lipsa indispensabililor pantaloni. Pe când se făceau fel de fel de combinații pentru acoperirea acestei lipsuri, dau năvală în casă o doamnă și o domnișoară care aveau o cerință la marele om politic. Acesta înhață un palton și-l aruncă pe spate. Era însă prea scurt pentru a-l acoperi până jos. Spre a-l lungi, D. Stere a găsit că cel mai practic mijloc este să-și scurteze propria persoană și se așază pe un scaun. Dar, fatalitate! Fie că scaunul era șchiop, fie că D. Stere s-a pus pe marginea lui, scaunul se răstoarnă și cu dânsul și D. Stere, iar doamna și domnișoara constată, cu oroare, lipsa de care suferea cel răsturnat.

— O prefectură! Un minister chiar! Aș da pentru o pereche de pantaloni, zice D. Stere disperat.

Doamna, domnișoara, gazda, servitorii și câțiva călugări pleacă toți în căutarea pantalonilor și, după o așteptare ce-a părut, celui ce aștepta, un veac de om, fiecare se întoarce, triumfător, cu câte o pereche. Dar, nenorocire! Niciuna dintre perechi nu se potrivește. O nouă goană după pantaloni se întinde până la Târgu Neamț, de unde fu împrumutată o pereche de la un brânzar evreu. Deși cam unsuroși, largi și scurți până la glezne, D. Stere îi îmbracă și face cu ei drumul până la Pașcani, unde își găsește servitorul cu bagajele, pe care nu apucase să le predea la gară. Aici, alt bucluc.

— Unde să-mi schimb eu pantalonii?

— se întreabă mereu D. Stere, până ce o idee ingenioasă îi scapără prin minte și se prezintă șefului de stație.

— Dă-mi, te rog, un vagon de vite, zice d-sa șefului. Acesta îl măsoară cu privirea, de sus până jos și, văzându-l așa de galant și unsuros la partea inferioară a trupului, îl întreabă:

— Dar ce, ești negustor de vite? Ai de încărcat marfă mișcătoare?

— Nu. Sunt negustor de vorbe.

— Atunci ce-ți trebuie vagonul?

— Dar nu vezi, domnule, că sunt cu pantaloni de împrumut, pe care trebuie să-i schimb?

Șeful stației, dumerit, pune la dispoziția șefului politic amărât un vagon și D. Stere intră în sfârșit în propriii săi pantaloni.