CER SI PAMANT ROMANESC
150 de ani de diplomaţie românească modernă (1862 – 2012)
Diplomaţie şi politică externă în perioada
1859-1918
Apariţia statului naţional român modern, ca urmare a unirii Principatelor (Muntenia şi Moldova), în 1859, a făcut posibilă construirea unei politici care să urmărească, pe plan extern interesele noului stat.
Chiar dacă formal, din punct de vedere al dreptului internaţional, Principatele Unite erau, în continuare, sub suzeranitatea Imperiului otoman, elitele politice de la Bucureşti au avut în vedere emanciparea deplină.
Rolul conjuncturii internaţionale a fost înţeles şi, drept corolar, necesitatea racordării poziţiei româneşti la aceasta.
De altfel, Congresul de pace de la Paris, din 1856, care punea capăt Războiului Crimeii, arătase clar românilor cât de importantă era atitudinea marilor puteri europene.
Chestiunea unirii Principatelor devenise o problemă europeană şi îşi găsise, în cele din urmă, rezolvarea datorită sprijinului acordat de unele dintre acestea.
Franţa propusese unirea sub domnia unui principe străin dintr-o familie…
Vezi articol original 2.292 de cuvinte mai mult
Din categoria:Politica