Raed Arafat vrea să înființeze Agenția Națională pentru Situații de Urgență. Instituția ar funcționa ca un minister cu puteri nelimitate. Nu mai vorbim de faptul că România se alfă ilegal în stare de urgență și nu se ia nici o măsură pentru rezolvarea acestei situații abuzive.
Sursele spun că acest plan ar fi de multă vreme în discuție, iar acum acest document s-ar afla la analiză în Guvern. Prezentăm câteva pasaje care se regăsesc în proiectul de ordonanță de urgență:
-Art 6. (1) Preşedintele ANSU face parte din Consiliul Suprem de Apărare a Tării, în acest sens art. 5 (3) din legea nr.415 din 27 iunie 2002 se completeaza cu „şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă”.
-Art 8. (1) Preşedintele ANSU, prin ordin, poate institui absolut excepţional, starea de urgenţă, în situaţii care necesita o reactie rapidă, precipitată sau în care este imposibilă adunarea autoritătilor competente, care pot declara uzual starea de urgenţă. Instituirea stării de urgenţă nu poate fi delegată.
-Art 9. (1) Membrii conducerii şi personalul ANSU nu vor
solicita şi nici nu vor accepta instrucţiuni de orice natură de la
nici o altă instituţie, organism sau autoritate în exercitarea
atribuţiilor lor în temeiul legii.
(2) ANSU este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra
considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor
calitative care stau la baza emiterii actelor sale.
-Art 11. (1) ANSU este condusă de un preşedinte cu rang de
secretar de stat, numit prin decizie a Primului Ministru.
(2) Preşedintele ANSU este ordonator principal de credite.
(3)Preşedintele ANSU beneficiază de prevederile legii privind
organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică
centrală.
(4) Durata mandatului preşedintelui este de 5 ani, care poate
înceta în următoarele situaţii: imposibilitatea exercitării
mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni; demisie; condamnarea
definitivă pentru săvârirea unei infracţiuni.
-(5) Amenzile contravenţionale plătite in termen de 120 de ore
de la săvarsirea faptei sau in termen de 72 ore de la intocmirea
procesului verbal constatator beneficiaza de reducere cu 50 % a
cuantumului amenzii.
(6) Amenzile contravenţionale neplătite in termen de 60 zile de la
data săvarsirii faptei se considera a fi neplătite cu rea credinţa.
Fapta contraventionala coroborată cu reaua credintă in neplata
amenzii contraventionale urcă in grad juridic fapta iniţială şi
amenda contravenţională dupa trecerea celor 60 de zile, devine
amendă penală cu aceeaşi valoare pecuniara şi cu termen
de plată conform legii, calculat din ziua urcării in grad
juridic.
-b) Timorarea, agresarea verbală prin injurături, ameninţari, distragerea atenţiei agenţilor de urgenţe, luarea in derâdere sau in derizoriu a agenţilor de urgenţe sau a activităţii lor; solicitarea unei activităţi anume, a atenţiei sau de materiale de orice natură de la agenţii de urgenţe, se pedepseşte cu inchisoare de la 3 la 7 ani.
-A fost avizat de Consiliul Legislativ si de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.