Sub genericul „Document“ publicăm această istorie a mișcărilor naționaliste și a problemei evreiești din România.

Notă asupra ediției

„Cronica anonimă a mișcărilor naționaliste din România” este manuscrisul unei lucrări de sintează intitulată „Mișcările naționaliste din România” datată 15 octombrie 1948.

Manuscrisul nu poartă niciun element de identificare a autorului, emitentului sau destinatarului, fiind, însă, evidente, pe de o parte, scopul de a informa un decident politic de înalt nivel, iar, pe de altă parte, utilitatea pentru toți cei interesați, din varii considerente, de cunoașterea mișcării naționaliste interbelice, în speță a extremismului de dreapta legionar, dar și a jocului partidelor politice în succesiunea dictaturilor carliste și antonesciene.

Scriitura nu aparține autorului, fiind una standardizată, folosită de copiști care redactau documente olografe. De asemenea, documentul nu este un produs analitic al vreunui serviciu secret, ci, așa cum rezultă din analiza de conținut, exprimare și stil, mai degrabă o consemnare a unei personalități a timpului, aflate în miezul evenimentelor și cunoscătoare a principalilor actori ai scenei politice interbelice.

Transcrierea olografă în tuş negru, pe 84 de coli A 4 broşate, a fost realizată – în cea de-a doua parte- de cel puţin doi copişti şi în oarecare grabă, date fiind diferenţele sesizabile ale grafiei şi slăbirea atenţiei, respectiv pierderea unor cuvinte sau părţi de rând, de natură a afecta claritarea şi chiar sensul unor fraze.

Cel mai probabil, transcrierea aparţine Serviciului Special de Informații (sau Siguranței Statului), iar succedenta Securitate a Statului, care la data redactării documentului – 15 octombrie 1948 – fiinţa de 45 de zile, a preluat-o și conservat-o întocmai.

Publicarea „cronicii anonime” o considerăm ca fiind o necesitate impusă actualul contex global, cel puțin aparent favorabil reafirmării mișcărilor radicale de dreapta și a naționalismului ca specie a suveranismului. În pofida evidentelor diferențe, unele similitudini de context nu pot trece neobservate, iar cine nu crede în ciclicitarea istoriei, îi poate lesne repeta greșelile.

Concluzia de final a autorului cronicii anonime, căreia i-am atribuit intertitlul „Dacă roata istoriei și direcția vântului…” este, de asemenea, un argument pentru repunerea în actualitate a unui subiect nici pe departe închis :

„Este imposibil ca această mișcare, atât de amplă, de profundă cum a fost mișcarea legionară să nu fi lăsat (…) urme pe care timpul nu le va putea șterge definitiv. Dacă după patru ani, evenimentele nu fac decât să amâne pasiuni pentru cei care au inițiat mișcarea, ideologia lor nu înseamnă că nu are ori nu ar mai putea să capete noi aderenți.

Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi lipsit sprijinul armatei roșii iar minoritatea comunistă ar fi scăpat frâiele din mână ? S-au gândit oare toți ce organizație politică era în măsură să-și asume conducerea destinelor țării ?

Monarhia a fost suprimată și o revenire la putere era mai puțin probabilă .

Partidul liberal era în agonie, rezultatele scrutinului din noiembrie 1946 nu lasă nici un dubiu asupra acestui fapt.

Partidul Național – Țărănist, care, în noiembrie 1946, a obșinut aproape 80 % din voturi, nu avea niciun șef și nici cadre corespunzătoare, ar fi reușit, oare, să se reoganizeze și să se adapteze transformărior poitice și sociale ?

Mișcarea legionară apărea, deci, în acest moment, singura forță de rezistență și opoziție activă și dornică, aptă pentu a-și modela acțiunile la realitățile revoluționare ale acestei perioade. Singură această formație era capabilă să adune în jurul său nenumăratele victime ale regimului actual: ofițeri și subofițeri scoși din funcție, funcționari cu studii superioare, avocați și ingineri îndepărtați din profesii, proprietari agricoli expropiați, studenți dezorientați de noile legi școlare, salariați ajunși în mizerie a căror retribuții au scăzut de 2-3 ori raportat la necesități, țărani tracasați de măsuri administrative, români care suportau din ce în ce mai greu dominația străină și invadarea administrației de către evrei și unguri, toși cei care- într-un cuvânt – sufereau în absența unui conducător sau a unei organizații care să răspundă cel mai bine preferințelor politice”.

Opinăm că tocmai cunoasterea acestor realități au fost determinantele înțelegerii convenite, la 10 decembrie 1945 între conducerea Ministerului de Interne, personal ministrul Teohari Georgescu și liderul legionar Nicolae Petrașcu (*), care, anterior, de conveniență cu Horia Sima, prin Circulara/Manifestul din 6 august 1945, i-a îndemnat pe legionari să respecte autoritatea de stat și să se dedice muncii de refacere a țării. După oficializarea înțelegerii, Petrașcu a fost preluat de la S.S.I. în custodia Ministerului de Interne ( a generalului Nicolski și inspectorului Petrovici), fiindu-i puse la dispoziție o vilă la șosea, telefon, autoturism cu șofer, bani necesari asigurării existenței și i s-a adus soția și copii.

În anul 1948, înțelegerea nu a mai funcționat, invocându-se, pe de o parte, că Petrașcu a profitat de bunele relații stabilite cu Nikolschi pentru scoaterea de pe rol a unor procese în care erau implicați legionari pentru continuarea activităților subversive, iar, pe de altă parte, faptul că s-a continuat reorganizarea mișcării și s-a relansat activitatea clandestină.

Că intențiile adevărate ale conducătorilor mișcării vizau cu totul altceva, decît ceea ce declaraseră, o atestă faptul că , printre altele, au înființat, în luna iulie 1946, în munții Neamțului, Școala de cadre „Ionel Moța”. De asemenea, la întrebarea regelui dacă „legionarii intră în pasivitate”, N. Petrașcu, prin G. Manu, co

Într-o altă împrejurare, lui G. Manu care se arătase nemulțumit de „capitularea” lui Petrașcu și a legionarilor care l-au urmat, acesta îi dă asigurarea: „Fii liniștit, legionarii vor lupta acolo unde trebuie la momentul oportun”(**).

Față de criticii înțelegerii, Teohari Georgescu avea să motiveze că inițiativa nu i-a aparținut, el fiind doar de acord cu propunere avansată de generalul Nicolschi și inspectorul Petrovici, care a venit cu ideea și metodele de activitate (combinațiile informative ale S.S.I. în problema legionară) sugerate din exteriorul țării. Dacă avem în vedere și deschiderea, de către Ana Pauker, a porților Partidului Comunist pentru legionari și faptul că Horia Sima le ceruse înregimentarea în partidele de stânga, este evidentă mâna Moscovei.

Îngrijirea, revizuirea și adnotările nu au afectat integritatea conținutului manuscrisului și nici forma de expresie a autorului anonim .

___________________________________________________

(*)Nicolae Petrașcu (n. 11 noiembrie 1907, Sâmbăta de Sus – d. 29 octombrie 1968, Sibiu) , profesor și om politic român, care a făcut parte din legiune între anii 1929-1964, fiind comandantul mișcării din Ardealul de Sus. În anul 1940 a fost numit secretar general al Mișcării Legionare. După „rebeliunea legionară” s-a refugiat în Germania. . În martie 1945 se întoarce în țară parașutat, fiind capturat și preluat de S.S.I. În anul 1948 a fost judecat și condamnat la muncă silnică pe viață, fiind eliberat la 1 august 1964. ca urmare a Decretului de amnistiere a tuturor deținuților politici

(**)Gheorghe Manu (alternativ George Manu sau Georges Mano; n. 13 februarie 1903,București, – d. 12 aprilie 1961, Penitenciarul Aiud, ) fizician, doctorand al Mariei Curie la Institut du Radium din Paris, membru corespondent al Academiei de Științe din România, figură marcantă a mișcării legionare (comandant interimar) . În primăvara anului 1947, Gheorghe Manu a redactat un amplu studiu intitulat În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupație rusească (o primă versiune, scrisă în 1945-1946, purta titlul România între Rusia și Europa), semnat cu pseudonimul Testis Dacicus. Dactilografiat în mai multe exemplare, în limbile română și engleză, lucrarea – impresionantă prin vastitatea și precizia informației – a fost transmis, prin intermediul misiunilor civile și militare americane și britanice în România, puterilor occidentale. Datorită agenților K.G.B. infiltrați în M.I.-6 studiul a ajuns cunoscut la Moscova. Identitatea autorului s-a aflat numai în cursul anchetării lui Manu. ***)Mihai Fătu, Legionarii față în față cu revoluția populară, în Consiliul Securității Statului, Studii și documente, vol. 2 p. 218 , Apud Gelu Ureche. „Unele considerațiunii pe marginea înțelegerii încheiate între conducerea M.A.I. și rămășițele gărzii de fier”, în Consiliul Securității Statului, Studii și documente, vol.7, 1970 , p. 110

AUREL I.ROGOJANU / http://cotidianul.ro/