Depistați de polițiștii Secției Rurale Marghita, cei doi fuseseră dați în urmărire națională
Doi bărbați din comuna Petreu, județul Bihor, condamnați pentru furt calificat, au fost identificați și reținuți de polițiștii bihoreni. Ambii au ajuns în Penitenciarul Oradea, unde vor executa pedepse privative de libertate de câte trei ani fiecare.
La data de 19 iunie, polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Rurală Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de Judecătoria Oradea.
Primul bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Petreu, fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În aceeași zi, a fost identificat și cel de-al doilea individ, un bărbat de 35 de ani, tot din Petreu, aflat în aceeași situație juridică: o condamnare definitivă la 3 ani de închisoare pentru furt calificat.
„Este important ca fiecare hotărâre judecătorească să fie pusă în aplicare. Ne asigurăm că persoanele condamnate ajung acolo unde trebuie pentru a răspunde legal pentru faptele lor”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Cei doi bărbați au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Oradea, unde își vor ispăși pedepsele.
FotoȘ ilustrativ (arhiva)