11 decembrie ora 11.30
Cafe Deko
Spectacol de teatru muzical și interactiv pentru
întreaga familie, recomandat copiilor care au implinit
deja 3 ani, pana la 10 ani
Vă invităm un spectacol de teatru muzical, hazliu,
creativ după cea mai îndrăgită poveste pentru copii,
spectacol de teatru, "Domnişoara Poimâine şi Joacă de-a Timpul", o
adaptare după cartea cu acelaşi nume a scriitoarei Adina Rosetti,
cu ilustraţie de Cristiana Radu, publicată la editura Curtea Veche
Publishing.
Este un spectacol pentru toți copiii care îşi pun
întrebări despre timp, pentru cei care vor neapărat să afle „de ce
azi e azi şi cum se transformă în mâine“, dacă „a trecut ieri sau
urmează să vină“ sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai
repede“.
Domnul Azi şi bătrâna doamna Ieri, Domnişoară Poimâine,
Clara, Mama, vrăjitoarea Niciodată îşi dau întâlnire într-o poveste
amuzantă, în care timpul începe să curgă mai repede ca de obicei,
aşa cum fantazează toţi copiii când sunt mici şi nerăbdători să
crească mai repede.
Cu o durata de 45 de minute, spectacolul se adresează
copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, şi are loc la Cafe
Deko, Str. Selari nr. 14 (Centrul Vechi, intrarea dinspre Cheiul
Dambovitei)
Din distribuţie fac parte: Antoaneta Zaharia, Ioana
Flora, Mihaela Velicu - 3 actriţe talentate şi mult îndrăgite de
copii şi pe care le-aţi mai văzut în spectacolele noastre "Ziua în
care a fugit somnul", "Nica şi Poveştile sale" sau Aventurile lui
Hermann.
Muzică acestui spectacol este 100% originală, creată
special pentru fiecare personaj al poveştii, a fost compusă şi
orchestrată Nina Neagu (artist şi profesor de muzică la RockSchool
RO), iar decorurile şi costumele poartă semnătura Doinei
Pop.
Preţ bilet: 25 lei copil, 25 lei adult, si se gasesc la
vanzare pe site-ul www.iabilet.ro
Rezervarile la acest spectacol se pot face doar in
zilele de vineri si sambata premergatoare spectacolului, in limita
locurilor rămase libere la [email protected], cu ridicare in
ziua spectacolului de la intrare. Detalii la telefon:
0754565111