Donald Trump și Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (2)

  • Postat în Fapt divers
  • la 20-09-2017 07:22
  • 365 vizualizări

Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru

Corporațiile multinaționale și transnaționale

Istoria multinaționalelor începe cu mult timp în urmă, tocmai în perioada colonialismului european din secolele al XVI-XIX-lea. Atunci, monarhiile europene din acele vremuri (mai puțin cele din Spania și Portugalia) își administrau și dezvoltau teritoriile de peste mări prin intermediul unor „arendași”, corporațiile multinaționale, organizații economico-financiare, care controlau producția de bunuri și servicii într-una sau mai multe țări, altele decât țara lor proprie unde își aveau sediul central. Aceste corporații multinaționale au avut un rol determinant în toată evoluția ulterioară a climatului economic, social și politic al planetei. Plecând de la obligația lor de fond de a duce produsele coloniilor în metropole, ele au contribuit direct la dezvoltarea comerțului internațional, a căilor de comunicație de pe mare și uscat. Pe rutele comerciale astfel trasate între colonii și metropole multinaționalele au creat piețe intermediare de mărfuri și servicii de unde obțineau noi și însemnate câștiguri suplimentare.

Mai…

Vezi articol original 2.218 cuvinte mai mult


Din categoria:Politica