Două accidente rutiere în Ploiești, în decurs de aproximativ două ore

  • Postat în Regional
  • la 06-11-2023 21:57
  • 116 vizualizări


Potrivit IJP Prahova, luni după amiază, în municipiul Ploiești au avut loc două accidente rutiere, astfel:

”La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 14.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Lupeni din municipiul Ploiești a avut loc un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un autoturism condus de un bărbat de 65 de ani ar fi surprins și accidentat o femeie de 37 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Poștei din municipiu a avut loc un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani ar fi surprins și accidentat o femeie de 57 de ani, care se afla în traversarea părții carosabile.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.”

Foto ilustrativ

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente