In urma cu 8 ani am primit o verigheta. Nu era o cerere in casatorie, era doar o manifestare a iubirii. Amandoi purtam inele identice, care sa ne lege prin iubirea pe care ne-o purtam. Acele inele reprezentau doar un simbol ca suntem facuti unul pentru celalalt. Le-am purtat amandoi ani la rand, chiar si dupa ce am luat-o pe drumuri diferite. Din cand in cand dadeam peste acel inel, pe care l-am pastrat cu grija si il purtam iarasi cateva zile, dupa care datorita unei superstitii de-ale mele il puneam inapoi in cutia de bijuterii. Mi-era drag inelul, fiind singurul inel pe care l-am primit de la un barbat, dar nu simteam nimic pentru cel care mi l-a daruit. Anii au trecut si au estompat orice urma de afectiune. L-am iubit candva, dar cu timpul am ajuns doi straini. Nu mai simteam unul pentru celalalt.
Intr-una din zilele acestea, dupa 7 ani de cand nu l-am mai vazut, am aflat ca s-a logodit si ca se casatoreste. M-am bucurat atat de mult pentru el, dar mi se parea ciudat, ca o persoana care a iubit un barbat se bucura ca acesta si-a gasit fericirea alaturi de o alta femeie. Si totusi, era cea mai buna veste pentru mine, faptul ca si-a gasit jumatatea, si ca ii merge bine si e fericit. Simteam o pace interioara si nu-mi venea sa cred ca ma bu cur atat de mult.
Intr-una dintre zile, am dat iarasi peste verigheta si am ales sa o port iarasi pentru cateva zile. Era un imbold care nu era rational, nu putea fi descris. N-o mai purtasem de ani de zile. In acea zi, am jonglat de la stari de entuziasm la tristete maxima. Parca ceva ma controla, ca si cum as fi fost o marioneta iar cineva tragea sforile. Nu stiam de ce aveam stari contradictorii si mi-am dat jos verigheta. Credeam ca mi-a adus ghinion.
Ziua urmatoare, am aflat ca exact ziua cand mi-am pus eu verigheta pe deget, era ziua nuntii lui. Am vazut si o poza cu el si cu uimire am observat ca si el avea aceeasi verigheta pe deget. Cu greu voi intelege destinul.