„Ordinea bazată pe reguli” a Occidentului invocă autoritatea conducătorilor; Rusia-China spun că este timpul să ne întoarcem la ordinea legală

By Pepe Escobar with permission and first posted at Asia Times

În ziua aniversării a 100 de ani a Partidului Comunist Chinez (PCC), președintele Xi Jinping, în piața Tiananmen, în mijlocul fastului și al circumstanțelor, a transmis un mesaj geopolitic crunt:

Poporul chinez nu va permite niciodată forțelor străine să-l intimideze, să-l oprime sau să-l subjuge. Oricine încearcă să facă acest lucru se va găsi pe un traseu de coliziune cu un mare perete de oțel forjat de peste 1,4 miliarde de chinezi.

Am oferit o versiune concisă a miracolului chinez modern – care nu are nicio legătură cu intervenția divină, ci „căutarea adevărului plecând de la fapte” (copyright Deng Xiaoping), inspirat într-o solidă tradiție culturală și istorică.

„Marele zid de oțel” evocat de Xi pătrunde acum într-o dinamică „societate moderat prosperă” – un obiectiv atins de PCC în ajunul centenarului. Scoaterea din sărăcie a peste 800 de milioane de oameni este o premieră istorică – sub toate aspectele.

Ca în tot ce este relationat cu China, trecutul informează viitorul. Este vorba despre xiaokang – care poate fi tradus în mod vag prin „societate moderat prosperă”.

Conceptul a apărut pentru prima dată în urmă cu nu mai puțin de 2.500 de ani, în clasicul Shijing („Cartea poeziei”). Micul cârmaci Deng, cu istoricul său ochi de vultur, l-a reînviat în 1979, chiar la începutul reformelor economice de „deschidere”.

Comparați acum descoperirea sărbătorită în Tiananmen – care va fi interpretată în tot sudul global ca o dovadă a succesului unui model chinez de dezvoltare economică – cu difuzarea imaginilor cu talibanii pe tancurile T-55 capturate prin sate sărace din nordul Afganistanului.

Istoria se repetă: este ceva ce am văzut cu ochii mei acum peste douăzeci de ani.

Talibanii controlează acum aproape aceeași cantitate de teritoriu afgan pe care o aveau imediat înainte de 11 septembrie. Ei controlează granița cu Tadjikistanul și se închid la granița cu Uzbekistanul.

Cu exact douăzeci de ani în urmă, m-am adâncit într-o altă călătorie epică prin Karachi, Peshawar, zonele tribale ale Pakistanului, Tadjikistanul și în cele din urmă valea Panjshir, unde l-am intervievat pe comandantul Masoud – care mi-a spus că talibanii în acel moment controlau 85% din Afganistan.

La o bază militară montană din Khvajeh Baha od Din, nordul Afganistanului, în jurul prânzului din 9 septembrie 2001, comandantul Alianței Nordului, Ahmad Shah Massoud, se întâlnește cu doi reporteri arabi din Africa de Nord (posibil tunisieni) pentru un interviu despre lupta lor împotriva talibanilor. Dintr-o dată, camera de televiziune purtată de „reporteri” explodează cu o forță extraordinară, ucigând instantaneu jurnaliștii falși legați de Al Qaeda și rănind grav pe Massoud. Oamenii săi îl duc pe „Leul lui Panjshir” la un jeep, sperând să-l ducă la un elicopter pentru evacuarea medicală la un spital, dar Massoud moare pe drum după doar 15 minute.

***

Trei săptămâni mai târziu, Masoud a fost asasinat de un comando relationat cu Al-Qaeda deghizat în „jurnaliști” – cu două zile înainte de 11 septembrie. Imperiul – la apogeul momentului unipolar – a intrat în Forever Wars cu toata viteza, în timp ce China și Rusia au aprofundat consolidarea apariției lor, geopolitic și geoeconomic.

Acum trăim consecințele acestor strategii opuse.

Acel parteneriat strategic

Președintele Putin tocmai a petrecut trei ore și cincizeci de minute răspunzând la întrebări care nu au fost selcționate înainte, în direct, de la cetățenii ruși în timpul sesiunii sale anuale de ‘Direct Line’ session. Ideea că „liderii” occidentali de tipul Biden, BoJo, Merkel și Macron ar fi capabili să se ocupe de ceva similar, de la distanță, fără foiță, este de râs.

Concluzia cheie: Putin a subliniat că elitele americane înțeleg că lumea se schimbă, dar totuși vor să-și păstreze poziția dominantă. El a ilustrat-o cu recenta năzbâtie britanică din Crimeea scoasă direct dintr-un eșec al Monty Python, o „provocare complexă” care era de fapt anglo-americană: un avion NATO efectuase anterior un zbor de recunoaștere. Putin: „Era evident că distrugătorul a intrat în [apele Crimeei] urmărind obiective militare.”

La începutul acestei săptămâni, Putin și Xi au ținut o videoconferință. Unul dintre elementele cheie a fost destul de semnificativ: extinderea Tratatului China-Rusia de bună vecinătate și cooperare amicală, semnat inițial acum 20 de ani.

O prevedere cheie: „Când apare o situație în care una dintre părțile contractante consideră că … se confruntă cu amenințarea de agresiune, părțile contractante vor organiza imediat contacte și consultări pentru a elimina astfel de amenințări.”

Acest tratat se află în centrul a ceea ce este acum descris oficial – de Moscova și Beijing – ca un „parteneriat strategic cuprinzător de coordonare pentru o nouă eră”. O definiție atât de amplă este justificată deoarece acesta este un parteneriat complex pe mai multe niveluri, nu o „alianță”, concepută ca un contrabalans și o alternativă viabilă la hegemonie și unilateralism.

Un exemplu grafic este oferit de interpolarea progresivă a două strategii de comerț / dezvoltare, Belt and Road Initiative (BRI) și Uniunea Economică Eurasia (EAEU), despre care Putin și Xi au discutat din nou, în legătură cu Organizația de Cooperare din Shanghai (SCO) , care a fost fondată cu doar trei luni înainte de 11 septembrie.

Nu este de mirare că unul dintre cele mai importante momente de la Beijing din această săptămână au fost discuțiile comerciale dintre chinezi și patru „stans” din Asia Centrală – toți membri ai OCS.

„Legea” și „regula”

Foaia de parcurs care definește multipolaritatea a fost schițată într-un essay de ministrul de externe Sergey Lavrov care merită o examinare atentă.

Lavrov analizează rezultatele recentelor reuniuni la nivel înalt ale G7, NATO și SUA-UE înainte de Putin-Biden la Geneva:

Aceste întâlniri au fost pregătite cu atenție într-un mod care nu lasă nici o îndoială că Occidentul a dorit să transmită un mesaj clar: rămâne mai unit ca niciodată și va face ceea ce crede că este corect în afacerile internaționale, forțându-i în același timp pe alții, în primul rând Rusia și China, să-i urmeze exemplul. Documentele adoptate la reuniunile la nivel înalt din Cornwall și Bruxelles au consolidat conceptul de ordine mondială bazat pe reguli ca o contrapondere la principiile universale ale dreptului internațional, cu Carta ONU ca sursă principală. Procedând astfel, Occidentul evită în mod deliberat să expună regulile pe care pretinde să le urmeze, la fel cum se abține de la a explica de ce sunt necesare.

În timp ce el respinge modul în care Rusia și China au fost etichetate ca „puteri autoritare” (sau „iliberale”, conform mantrei preferate New York-Paris-Londra), Lavrov spulberă ipocrizia occidentală:

În timp ce proclamă „dreptul” de a se amesteca în treburile interne ale altor țări pentru a promova democrația așa cum o înțelege, Occidentul își pierde instantaneu orice interes atunci când ridicăm posibilitatea de a face relațiile internaționale să fie mai democratice, inclusiv renunțarea la comportamentul arogant și angajarea să respecte principiile universal recunoscute ale dreptului internațional în loc de „reguli”.

Aceasta îi oferă lui Lavrov o deschidere pentru o analiză lingvistică a „legii” și „regulii”:

În limba rusă, cuvintele „lege” și „regulă” împărt o singură rădăcină. Pentru noi, o regulă care este autentică și justă este inseparabilă de lege. Nu este cazul pentru limbile occidentale. De exemplu, în limba engleză, cuvintele „lege” și „regulă” nu au nicio asemănare. Vezi diferenta? „Regula” nu se referă atât la lege, în sensul legilor general acceptate, cât la deciziile luate de cel care „rule” sau guvernează. De asemenea, este demn de remarcat faptul că „rule” împarte o singură rădăcină cu „ruler”, cu semnificațiile acesteia din urmă, inclusiv dispozitivul obișnuit pentru măsurarea și trasarea liniilor drepte. Se poate deduce că prin conceptul său de „reguli” Occidentul caută să alinieze pe toată lumea în jurul viziunii sale sau să aplice același criteriu tuturor, astfel încât toată lumea să cadă într-un singur fișier.

Pe scurt: drumul către multipolaritate nu va urma „ultimátums”. G20, unde sunt reprezentați BRICS, este o „platformă naturală” pentru „acorduri reciproc acceptate”. Rusia, la rândul său, conduce un parteneriat pentru Eurasia. Iar o „ordine mondială policentrică” implică reforma necesară a Consiliului de Securitate al ONU, „consolidându-l cu țările asiatice, africane și din America Latină”.

Maestrii unilaterali vor parcurge acest drum? Peste cadavrele lor: la urma urmei, Rusia și China sunt „amenințări existențiale”. De aici și angoasa noastră colectivă, spectatorii de sub vulcan. – SURSA