Coborând din tren, la ora 10 seara, după opt ore de călătorie, Alexandre Dumas îşi rugă fiul să-l conducă la Neuilly, la prietenul său, poetul Theophile Gautier.

– Dar, tată, e târziu şi vii dintr-o călătorie!

– Eu? Sunt proaspăt ca un trandafir.

Îl găsiră pe Gautier dormind. Dumas-tatăl începu să strige. Bunul Theo ieşi la fereastră şi protestă:

– Ne-am culcat cu toţii!

– Leneşilor! Ce, eu dorm?

Pălăvrăgiră până la orele patru dimineaţa, apoi Dumas-fiul, obosit peste măsură, reuşi să-l conducă pe jos până acasă, în Champs-Elysees, pe tatăl său, care vorbi pe tot parcursul bulevardelor Neuilly şi Grande-Armee. Ajunseră la ora şase dimineaţa. Imediat ceru să i se aducă o lampă.

– O lampă? Dar ce faci cu ea?

– Ca să o aprind; încep să lucrez!

sursa: Andre Maurois, Cei trei Dumas, vol. 2, traducere de Elis Buşneag, Bucureşti, Minerva, 1982