În mentalul evanghelic există o bubă. Așa apare, ca o bubă, dar are metastaze la distanță și infectează toată antropologia noastră. Este, de fapt, o mișcare de pendul dinspre o perspectivă comunitară, care a scufundat persoana în corpul eclesial, spre un individualism, care a pierdut componenta personalistă, dialogică. Mișcarea s-a făcut dinspre pluralul liturgic spre un tip de singularitate, în care individul, care stă în dialog cu Dumnezeu în mod direct, privatizează actul închinării.
E foarte greu pentru un evanghelic să se comporte normal, cînd el se crede atît de special, atît de central în spațiul creat, atît de important din perspectivă relațională. Dumnezeu n-a iubit lumea, așa în general, ci pe el, în mod special. Dumnezeu n-are altă grijă în ceruri decît să îi împlinească dorințel...