Dușmanii nației
Nicicând în Istorie, românii nu și-au tăiat mai abitir craca de sub picioare.
Nu mai poți, oricât ar încerca politrucii PSD, să mai învinovățești pe NIMENI.
Nu mai sunt nici romani, huni, avari, cumani, pecenegi, tătari, unguri, iar tătari, unguri, turci, unguri, turci, austrieci, ruși, unguri șiaustrieci, ruși, turci, evrei, nemți, sovietici, comuniști. Nici sistemul, iobăgia, jaful, fanarioții, condițiile geografice, războaiele, bolșevismul, clima, dictaturile, greaua moștenire nule mai poți face vinovate.
Nici că nu avem democrație, drepturi sau libertăți. Că avem! Clar avem! Nu mai poți invoca nici faptul că suntem ținuți în sărăcie de Apus, că nu ne primesc în Nato sau UE. Ne-au primit!
Nici pe Soroș, nici Vaticanul, masonii, rușii (mai nou), evreii (tot pe nou), Cioloș, Oculta, ungurii și Orban, Big-Pharma nu mai poți da vina că PSD-ALDE , Tăriceanu și Dragnea duc țara de râpă cu accelerație.
Pur și simplu NOI ca popor suntem degenerați. Iar cei mai vinovați nu-s neapărat mujicii din Teleorman, Vaslui sau de aiurea, care abia știu în ce țară trăiesc și oricum nu au nici o așteptare de la viață. Ci de la ”fițoșii” din orașe care refuză să voteze ”răul mai mic”, așteptându-l, aroganți, pe ”Binele cel Mare”, pe Liderul Suprem, cel ce va aduce prosperitatea și fericirea.
Pe scurt. Totdeauna în Istorie românii au avut o scuză că ne-a mers rău. Totdeauna au găsit un vinovat extern. Acum e iarăși rău de tot. După vreo 17 ani de mers înainte ( e drept, lent, dar înainte) acum brusc, ne-am întors cu 20 de ani în urmă, cea mai rapidă retrogradare din Istoria României din ultimii 27 de ani.
Totul arăta bine, totul începea timid să funcționeze, iar acum nu mai poți găsi un vinovat precum cei de mai sus! Nicicând în Istoria românilor nu eram mai pe calea cea bună ca acum un an (în 2016).
PS-Sursa imaginii de titlu, cea cu Soros provine de pe situl lui Daniel Roxin