Efectul adoptării Legilor Justiției ar fi o echilibrare a puterilor, o limitare a puterii de control, comandă și baricadă a președintelui.
Ministru Justiției, Tudorel Toader, „o ia pe calea
procedurilor legale și propune niște modificări care încurcă
teribil toată armata aciuată sub umbrela atribuțiilor
prezidențiale”, scrie directorul Cotidianului, Cornel Nistorescu,
despre propunerile de lege făcute Ministerul Justiției.
„Toată puterea cu care președintele României juca tontoroiul
deasupra instituțiilor și arăta cu degetul spre cei care trebuie
eliminați, adică dirijorul campaniei anticorupție, se poate topi ca
lumînarea”, afirmă jurnalistul în editorialul intitulat „PSD se ia
de gât cu binomul”.
Jurnalistul consideră că noile prevederi de lege propuse de
Ministrul Justiției, „România poate provoca un șoc tot în România.
Statul este obligat să se îndrepte împotriva magistratului care a
comis abuzuri generatoare de prejudicii, nu orice drucăr sau
popîndău fără experiență pescuit din provincie poate fi promovat la
DNA sau la Parchetul General pentru a lua gîtul la ordin. Nu orice
judecător voluntar poate accede în posturi importante, nu orice
procuror poate deveni călău de politicieni.
Legile Justiției, croite după mintea Monicăi Macovei sau a lui
Traian Băsescu, se află în fața primei tentative importante de
revizuire. Efectul adoptării ar fi o echilibrare a puterilor, o
limitare a puterii de control, comandă și baricadă a
președintelui”.
Directorul Cotidianului consideră că protestele de alaltăieri
sunt motivate politic.
„Hazul este total. Toți adversarii de moarte ai PSD-ului,
foștii anticomuniști de profesie, au ieșit la rampă și anunță
proteste. Cum să rămînă Kovesi fără proptea, cum să coordoneze
Ministerul Justiției Corpul de Control sau să se implice în numirea
procurorului general sau a șefului DNA? Ce dacă atribute similare
există și-n alte țări democratice, inclusiv în SUA?
Cîtă vreme ministrul Justiției este susținut de PSD, el
trebuie legat de mîini și de picioare. Cînd o fi omul
președintelui, vom mai vedea. Atunci sunt valabile toate ideile și
inepțiile Monicăi Macovei. Pînă atunci, jos cu ministrul pus de PSD
și huo la orice modificare de lege, indiferent că este logică sau
nu”, conchide Nistorescu.
Din categoria:Politica