După anunțul președintelui Senatului, Ilie Bolojan, privind reducerea numărului de consilieri parlamentari de la 796 la 618, premierul Marcel Ciolacu a declarat, printr-o postare pe Facebook, că măsurile de restructurare vor fi extinse și în cadrul Guvernului și al aparatului central.
„Reducerea de posturi demarată la Senat și Camera Deputaților reprezintă un pas firesc și așteptat de opinia publică. Același proces a început în toată administrația centrală, inclusiv la nivelul Executivului. Imediat ce am datele exacte, voi anunța numărul de posturi care dispar de la Secretariatul General al Guvernului și din toate instituțiile subordonate”, a transmis premierul.
Măsuri de reformă anunțate la Senat
Într-o conferință de presă, Ilie Bolojan a explicat că restructurările sunt necesare pentru a elimina sinecurile și a eficientiza utilizarea fondurilor publice. „De-a lungul ciclurilor electorale au fost angajări peste angajări. Trebuie să avem un personal corect dimensionat, profesionist, astfel încât să nu risipim banul public. Dacă dorim un stat eficient, schimbările trebuie să pornească de la cele mai importante instituții publice”, a declarat acesta.
Bolojan a anunțat și alte măsuri de eficientizare:
- Reducerea cu 20% a cotelor de combustibil pentru flota de vehicule ale Senatului;
- Implementarea unui sistem electronic de pontaj pentru monitorizarea prezenței angajaților.
Restructurări și la Camera Deputaților
Ciprian Șerban, președintele Camerei Deputaților, a declarat că instituția va renunța la peste 200 de posturi. „Dintr-un total de aproximativ 1.500 de angajați, estimăm că vom reduce peste 200 de posturi, ceea ce reprezintă un pas important în eficientizarea activității Camerei Deputaților”, a explicat acesta.
Din personalul existent, circa 400 de angajați deservesc întregul complex al Parlamentului, iar alți aproximativ 140 sunt autofinanțați, contribuind la întreținerea și dezvoltarea clădirii.
Reformele continuă în administrația centrală
Măsurile anunțate la Parlament sunt doar începutul unei reforme mai ample, care va include administrația centrală și instituțiile subordonate Guvernului. Aceste măsuri vin în contextul unei necesități tot mai mari de a eficientiza cheltuielile publice și de a răspunde cerințelor societății pentru un stat modern și responsabil.
O parte dintre angajații Senatului au întrerupt conferința de presă a lui Ilie Bolojan, iar când acesta a venit în mijlocul lor, l-au huiduit.
„Sinecurile politice se vor încheia. Îmi pare rău. Am discutat cu sindicatele, accept orice discuție, dar dacă credeți că schimbați ceva în felul acesta, nu se va întâmpla. Respectul față de cetățeni trebuie să-l probăm nu prin huiduieli, ci prin ceea ce facem. În mod evident e enormal să angajezi persoane pe perioadă nedeterminată fără concurs„, le-a replicat Ilie Bolojan