„Numele meu e Smith, John Smith. Eram în drum spre casă după un proces teribil. Aveam dureri cumplite de stomac şi asta îmi dădea o stare de tensiune. M-am bucurat să-l văd pe domnul Benkar, consilierul meu bancar, venind râzând spre mine.

În acea zi am fost jurat, unul dintre juraţi. Nu-mi venea să cred că la început de secol, al XXI-lea, mai poate exista sclavagism. Cazul a făcut vâlvă în presă iar opiniile jurnaliştilor erau împărţite.

Un caz relativ simplu. Eleonore fusese angajată ca menajeră în casa lui Luis. Acordul între ei a fost unul de muncă, pentru treburile casei îi plătea săptămânal o anumită sumă. Toate au fost în regulă până cand în Luis a apărut scânteia şi dorinţa de-a o avea pe Eleonore. Dar nu i-a cerut aşa ceva şi nici măcar nu i-a spus de intenţie.

A pus la punct un sistem prin care a transformat-o pe Eleonore în sclava lui.

A făcut abonamente la căteva reviste de modă şi de design interior. Apoi a rugat-o să completeze taloanele din reviste că poate, cine ştie, va câştiga ceva. De ziua ei i-a cumpărat o rochiţă şi a laudat-o pentru modul deosebit de prezentare. I-a mărit şi venitul săptămânal. Cu aceasta a născut în ea dorinţa de prezentare, de frumos, de expunere feminină.

Într-o dimineaţă, cand i-a adus cafeaua, i-a spus ca dacă are nevoie de bani să îşi cumpere ceva, să-i solicite un avans şi el îi va reţine lunar o mică parte din venit. După un timp i-a extins drepturile acestea şi pentru alte cheltuieli, pentru familia ei. Şi avea familie mare.

Eleonore era fericită, îşi permitea să-şi cumpere anumite lucruri pentru ea şi pentru familia ei.

La o cina, a invitat-o să-şi pună o rochie din cele luate şi să ia masa cu el. Apoi a invitat-o la un pahar de whisky în dormitor. Eleonore s-a dezbracat singură şi i s-a dăruit. De atunci săptămânal i se oferea. Cand a angajat a doua menajeră, de fapt cameristă, pe nume Genna, Eleonore a instruit-o şi a învăţat-o cum să se poarte. După un timp, Eleonore a început să se simtă neglijată în favoarea Gennei. Atunci l-a acţionat pe Luis în judecată pentru sclavie. Situaţia ei era atât de gravă că ar fi trebuit încă douăzeci de ani să muncească pentru Luis ca să se elibereze.

Luis avea 60 de ani, Eleonore 23. Practic nu a forţat-o direct cu nimic. Dar s-a jucat cu ea şi a transformat-o în sclavă.

În unanimitate am hotărât cu toţii că e vinovat. I-a condiţionat traiul prin împrumuturi, apoi s-a jucat cu ea. Sentinţa şi-a ales-o singur de fapt.

Gândurile-mi erau la proces când am dat ochii cu domnul Benkar, consilierul de credite. Cu zâmbetul pe buze, ca de obicei, mi-a oferit un produs nou, special pentru clienţii fideli ai băncii, spunându-mi că este un produs pentru sănătatea mea şi a familiei mele. Adică un card de credit, pe viaţă, pentru cheltuieli medicale. Ce om deosebit e domnul Benkar, parcă mi-a ghicit gândurile şi ştia că am probleme de sănătate.

Ei, vedeţi, o zi obositoare dimineaţa poate deveni reconfortantă mai târziu. Dumnezeu e sus şi ne ocroteşte!

Ajuns acasă am găsit în cutia poştală un pliant de la o renumită firmă farmaceutică. Pe copertă era prezentat un medicament absolut nou, destinat ulcerului pe bază nervoasă. O minune a medicinei.

M-am aşezat pe fotoliu să citesc bine articolul. În revistă era un talon în care se specifica faptul că posesorii cardului bancar de sănătate superAAlife beneficiază de gratuitate la consultaţii medicale pentru utilizarea medicamentului menţionat.

Excepţional, simţeam cum mi se schimbă complet situaţia şi cum toate lucrurile curg în favoarea mea.

După tratament m-am simţit excepţional. E drept că trebuie să iau medicamente de întreţinere toată viaţa, dar nu le plătesc pe loc pentru că am cardul. Domnul Benkar m-a sfătuit să fac şi membrilor familiei carduri pentru că beneficiază de reduceri. Soţia s-a bucurat cel mai mult.

Suntem sănătoşi, ne simţim foarte bine şi chiar beneficiem de tratamente în staţiuni balneare. Copiii n-au vrut să-şi facă şi ei carduri pentru creditul de sănătate, dar, ştiţi cum sunt copiii, nu prea înţeleg ei rostul acestor activităţi.

Şi toate acestea s-au petrecut pentru că domnul Benkar, un consilier de credite, s-a gândit la binele meu şi al familiei mele. În timp ce unii încearcă să-şi supună semenii întrun tip de sclavagism în noul mileniu, alţii se gândesc la binele nostru şi ne preiau din greutăţile vieţii.

De unde a ştiut domnul Benkar că am o problemă medicală? La banca lui am un card de cumpărături, atât!

De unde au ştiut fabricanţii de medicamente ce am eu nevoie?

Nu vă pot spune dar cred că Dumnezeu ne vede pe toţi şi ne îndreaptă spre drumul bun!

Astăzi am gasit în cutia poştală un bilet pe care scria:

Wake up! – Trezeşte-te!

Fără nimic promoţional, fără jocuri, fără tombole, fără carduri de fidelizare.

Cred că era o glumă!

John Smith, NY666A”