Paulo Coelho n-a reușit niciodată să învețe și să studieze din plăcere. Ura toate materiile, fără excepție. Doar obligația de a obține note pentru a trece anul îl făcea să se supună torturii de a-și petrece ziua aplecat asupra cărților.

Faptul că era codașul clasei nu însemna că familia Coelho crescuse în casă un prost. Din contră, fiului nu-i plăcea deloc să studieze, dar îi plăcea foarte mult să citească.

Slăbuț, delicat, micuț, Paulo era “sacul de box”, jargon folosit în Rio de la acea vreme care îl denumea pe băiatul care nu bătea niciodată, ci doar lua bătaie. Deși era victima preferată a colegilor, a descoperit apoi cum să scape și să se impună: știind lucruri pe care nu le știa nimeni, citind povești pe care niciunul dintre colegii săi nu le știa.

Totuși, în întregul său trecut școlar, de la grădiniță la universitate, trecerea examenului de admitere la colegiu (din