EMIL BOBU,SCUZE,BOC IN CAUTAREA CITATIEI PIERDUTE!

  • Postat în Fapt divers
  • la 05-01-2018 08:46
  • 502 vizualizări
EMIL BOBU,SCUZE,BOC IN CAUTAREA CITATIEI PIERDUTE!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Fostul premier Emil Boc nu s-a prezentat joi la sediul DIICOT pentru a fi audiat în dosarul în care medicul Mihai Lucan este urmărit penal. Boc a fost chemat joi la DIICOT pentru a da o declaraţie în acest dosar, însă primarul nu a venit, astfel că e posibil să fie citat cu mandat de aducere.

Emil Boc, Florian Bodog și Vasile Dâncu au fost citați la DIICOT ca martori în dosarul medicului, dar cei trei susțin că nu au primit documentele prin care erau chemați la acest parchet.

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că citațiile au fost trimise în urmă cu mai multe zile.

Contactați de agenția de presă citată, Emil Boc, Vasile Dâncu și ministrul Sănătății au precizat că nu au primit citațiile de la procurori.

În aceste condiții, nu este exclus ca aceștia să fie aduși la audieri pe baza unui mandat de aducere.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a susținut miercuri că Boc l-a ajutat pe Mihai Lucan cu o concesiune pentru clinica privată Lukmed.

„El a fost ajutat în Cluj de Emil Boc. El nu putea să facă business-ul numit Lukmed fără domnul Boc. O să vedeţi în succesiunea de hotărâri de Consiliu local cum se facilitează din ce în ce mai mult acest business numit de pacient ‘Lucfurt’. Domnul Emil Boc a fost operat de profesorul Lucan şi la clinica de stat şi la clinica privată. Domnul Boc l-a numit consilier personal. Mă întreb, văzând ce personaj malefic este Lucan, ce anume l-a învăţat domnul Lucan în calitate de consilier pe probleme de Sănătate pe domnul Boc? Am făcut o sesizare să fie anchetat domnul Boc, să fie anchetat domnul Funar, care a oferit prima concesiune făcută pe nişte privilegii pe care profesorul Lucan le putea oferi acestor persoane. În cazul de faţă, domnul Boc a avut o problemă de sănătate şi mergea pe un anumit circuit, fără să dea niciun leu, ori la clinica de stat, ori la clinica privată (…) Dacă vreţi o reţetă de succes în afaceri, aceasta este – primeşti aproape de centrul Clujului 1.000 de metri pătraţi. Faci o clinică privată. În acea clinică privată, care este construită pe o concesiune a Primăriei, faci un profit de minim un milion de euro pe an”, acuza miercuri Emanuel Ungureanu, după o vizită la DIICOT.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente