Emil Cioran, Amurgul gândurilor ep. 2

Germinaţia fiecărui adevăr ne pune corpul la teasc. Ne stoarcem viaţa de câte ori cugetăm, încât un gânditor absolut ar fi un schelet ce şi-ar ascunde oasele în ... transparenţa gândurilor.

De oameni ma separă toţi oamenii.

De câte ori mă gândesc la moarte, îmi pare că voi muri mai ăuţin, că nu pot să mă sting, ştiind că mă voi stinge, că nu pot să dispar, ştiind că voi dispărea... Şi dispar, mă sting şi mor de totdeauna.

Pentru fiece problemă îţi trebuie altă temperatură. Numai nefericirii îi convine oricare.

Să pari vesel tuturor şi nimeni să nu vadă că şi fulgii sunt lespezi de mormânt ! A avea vervă în agonie...