Emil Cioran, Amurgul gândurilor ep. 3

Singurătatea este o operă de convertire la tine însuţi. Se întâmplă însă că, adresându-te numai ţie, ceea ce ai mai bun devine independent de identitatea ta firească. Şi astfel te adresezi cuiva, altuia. De aici sentimentul că nu eşti singur de câte ori eşti mai singur.

Eşti singur totdeauna faţă de tine însuţi, nu faţă de altcineva.

Dragostea de frumuseţe este inseparabilă de sentimentul morţii. Căci tot ce ne răpeşte simţurile în fioruri de admiraţie ne ridică într-o plenitudine fără sfârşit, care nu e decât dorul arzător de a nu supravieţui emoţiei. Frumuseţea îţi sugerează icoana unei zădărnicii eterne! Veneţia sau amurgurile pariziene invită la o sfârşeală aromată, în care veşnicia pare a se fi topit în timp.

O agonie neîmplinită este erotica, şi de aceea nu poţi iubi femeia ce nu-ţi şopteşte despre moarte şi nu te ajută în a nu mai fi...

Nu poţi fi vesel decât între oameni; nu poţi cunoaşte bucuria decât singur. Trebuie să fii vesel cu cineva; când n-ai pe nimeni, eşti mai aproape de piscurile bucuriei.

Nu există boală de care nu ne-ar vindeca o lacrimă ce-ar începe să cânte....