Spunând însă că e foarte mulțumit de Parchetul General și de DNA, mai ales în condițiile în care aceste două unități de asalt sunt zguduite, în ultima vreme, de scandaluri uriașe, domnul Iohannis transmite impresia că supralicitează pe o miză falsă tocmai pentru că ar avea o complicitate ascunsă cu cele două parchete. Al doilea accent strident din răspunsul președintelui este extinderea susținerii sale de la instituții la oameni. Faptul că a ținut cu totdinadinsul să personalizeze, să precizeze că este foarte mulțumit nu doar de acele instituții ci și de conducerile lor, indică, fără prea multe ieșiri de urgență, cât de cuprinși de flăcări sunt titularii acelor conduceri. (Un mic detaliu: cred că președintele a spus doar din grabă – știm cât de impetuos este în exprimare – că e foarte mulțumit de conducerea și nu de conducerile celor două instituții. Altfel ar însemna că acceptă că respectivele parchete ar avea o conducere unică, ceea ce, vorba cuiva, ar suna ca dracu’ în contextul dat). Și în cazul acestui al doilea accent strident gândul te duce tot la o complicitate ascunsă a președintelui cu Augustin Lazăr și, mai ales, cu Laura Kovesi. Să recunoaștem, totuși, că a te declara foarte mulțumit de Laura Kovesi tocmai acum când celebra doamnă nu mai răspunde nici la „bună ziua”, darmite la întrebările ziariștilor, când prin desuurile sale transparente se vede nu doar plagiatul, nu doar sufrageria lui Oprea ci multe alte reliefuri oribile, unele descrise chiar de propriii colaboratori din DNA, este mai mult decât o stângăcie sau o imprudență din partea președintelui Iohannis: este o autodiscreditare și o prostie fără margini. Dacă nu cumva… Aici este problema! Dacă nu cumva aceste două stridențe din răspunsul lui Klaus Iohannis au fost cauzate de altceva decât de „talentul” președintelui de a minți prost. Dacă nu cumva aceste „laudatio” in contratimp cu realitatea i-au fost impuse, prin complicități și resorturi de care tot mai mult se vorbește. În problema asta, a tentativei de eliminare de la butoane a Laurei Kovesi, două evidențe tind să devină copleșitoare. Prima, că apar noi și noi dezvăluiri, din ce în ce mai dure și mai greu de neutralizat. A doua, că fiecare dintre cei care ar avea, teoretic și constituțional, pârghii să o demită, încearcă să scoată castanele din foc cu mâna altora. Klaus Iohannis și Tudorel Toader sunt, de departe, cele mai grăitoare (!!!) exemple. Un text de conteledesaintgermain.ro
Acest text este protejat de drepturile de autor. Il puteti copia pe site-ul dumneavoastra doar cu citarea sursei si link activ. http://sokant.ro/un-presedinte-impleticit-in-vorbe-klaus-iohannis-minte-prost/
Din categoria:Politica