Obloanele cerului s-au deschis
puțin,
doar cât să picure câțiva stropi de
binecuvântare
peste suflete...
O rază de lună începe a atârna peste
lucruri,
ca un ultim respiro al nopții
si peste tot lumina începe să se
dilueze
neregulat...
De franjurii întunericului mai stau
atârnate
câteva umbre răzlețe, ca niște reverențe
triste.
Scrisul umed al lunii se ancorează pe umerii
pământului,
ca într-un refugiu.
În cele din urmă, răsăritul vibrează în
roșu
cotropind orizontul...
Sub cerul liber miroase de-acum
a flori proaspete, a liniște și
împăcare!
Violeta Sandor /drept de autor
