Sunt dator să semnalez un lucru care a scăpat presei. Se spune că în județul Buzău e un deal unde gravitația este pe dos, adică mașinile urcă singure la deal și trag în schimb la turație maximă ca să poată să coboare. Adică la noi există o zonă în care natura este altfel decât oriunde în altă parte. Unii nu cred, dar pentru ei, pentru cei sceptici, iată că a apărut zilele trecute dovada de netăgăduit!

Și asta nu la Buzău, ci la nivel național. Altfel spus natura joacă pe dos în țara noastră. La noi lucrurile merg invers! Peste tot în lume atunci când există greve de mari dimensiuni, mitinguri sau proteste, guvernele în general pică, adesea prin simpla anunțare a demisiei premierului. La noi s-a întâmplat exact invers!

Ampla grevă a profesorilor l-a determinat pe premier și pe Guvernul său să nu își mai dea demisia nu doar anunțată, ci și stabilită printr-un protocol semnat și parafat. Au rămas să rezolve problemele profesorilor! Aparent un gest frumos. Nu poți să îi lași pe oameni fără Guvern în plină criză.

Guvernul a decis în dimineața demisiei care anunța rotația că nu mai vrea să plece de la guvernare. Motivul – greva profesorilor. Aceștia au devenit acum responsabili pentru faptul că românii nu se pot bucura de frumoasa schimbare guvernamentală care presupunea înlocuirea prim-ministrului actual, domnul Ciucă, cu prim-ministrul din umbră, adică cu domnul Ciolacu. Unii ar spune că viitorul de aur al țării a fost pus în pericol de acești profesori care au tupeul să ceară salarii cât de cât decente. Cu alte cuvinte, Primul ministru trebuie să rămână la serviciu ca să le rezolve lor problemele. De fapt ce anume să rezolve?

În primul rând, problemele profesorilor nu au apărut acum, ci de foarte mult timp. Solicitările profesorilor sunt vechi, cerințele lor sunt cu mult anterioare rotației, deci domnul Ciucă putea să se ocupe de ele cu mult timp înainte. Ni s-a aruncat praf în ochi cum că nu se pot ocupa de schimbarea guvernului cât sunt oameni în stradă. Prima mică găinărie guvernamentală este chiar asta. Rotația nu presupune de fapt schimbarea guvernului, ci doar a primului ministru. De fapt, majoritatea miniștrilor urmează să fie fix aceiași, doar presa și românii mult prea optimiști au speranțe la altceva.

Hai să spunem că e o mică răutate a mea în această constatare. Să ne întrebăm atunci ce au făcut ei pentru a rezolva problemele profesorilor înainte, dar și după fatidica demisie amânată pe termen nedeterminat. Păi mai întâi nu prea i-au băgat în seamă pe dascăli, mai apoi au spus că au rămas niște bonuri de masă de pe la alții și că le dau lor câteva, numindu-le pretențios vouchere, ca să sune europenește. Apoi le-au spus că dacă nu vor bonuri le pot da două prime de câteva sute de lei. În definitiv, de ce nu ar fi mulțumiți? O femeie de serviciu de la Parlament ar fi mulțumită! Cred că am greșit comparația cu o persoană din departamentul curățenie de la o firmă privată. Aceasta ar fi comparația corectă. Președintele, la rândul său, și-a trimis un consilier să vorbească cu reprezentanții greviștilor. Gest firesc pentru un președinte superstițios să evite să se vadă cu profesorii, aceștia fiind evident cei mai ghinioniști angajați ai statului. În mod clar dacă se întâlnea direct cu ei îi aducea ghinion. Și un consilier este bun, puteți spune. Din păcate nu era cel cu educația, ci cel cu sănătatea (probabil președintele n-a găsit un vraci) așa că profesorii politicoși au strâns mâna, s-au salutat și au plecat exact cum veniseră.

Pe ansamblu marile soluții guvernamentale sunt foarte simple, ele stau sub sintagma ”s-a terminat nu mai avem!” Aceasta fiind replica pe care o puteai auzi în anii 80 la orice fel de coadă. Ca un făcut, când mai aveai doar câțiva oameni în față auzeai de multe ori implacabil ”Gata! s-a terminat!” Aici vine probabil cea mai impresionantă găinărie a guvernului. Același guvern Ciucă în ultimele luni s-a mândrit că a mărit diverse salarii cu procente impresionante pentru diverși funcționari, fie că lucrează cu fonduri europene, fie că nu știu ce complicații ar putea să aibă unii la agenția de mediu, sau în alte structuri. Cu alte cuvinte, pentru ca sistemul birocratic să funcționeze bine e nevoie să dăm salarii mai mari. Amuzant este că toți aceștia aveau oricum salarii mari, unii chiar salarii foarte mari. Adică procentul mare este la un salariu mare! Sigur, trebuie să ne gândim că în realitate existau deja salarii uriașe pentru multe alte categorii. De fapt, pentru toate celelalte categorii de bugetari decât profesorii! Sigur, pentru cei care au cât de cât școală. C(i)olac peste pupăză mai vine și doamna Udrea din închisoare cu observația că plata pentru un deținut echivalează cu trei salarii de profesor. Sigur, este o știre de presă, nu știu cât de adevărată este, dar în mod cert departe de realitate nu e.

Prin urmare profesorii au aflat că, deși declarativ sunt foarte iubiți de guvernanți, totuși, nu mai sunt bani. Nu mai sunt bani pentru ei! Poate vă întrebați de ce sunt tratați așa? De unde această mare indiferența față de dascăli?

Mai întâi aș începe cu o glumă care circula pe vremea lui Băsescu încercând să le răspund fanilor doamnei Udrea. Se spune că atunci când Băsescu ar fi cerut să se bage foarte mulți bani reabilitarea închisorilor un consilier i-ar fi spus că ar fi mult mai nimerit să se bage acei bani în universități. Băsescu i-ar fi răspuns cu râsul lui caracteristic ”Măi băiete, tu crezi că după ce se termină mandatul la Cotroceni mergem la universitate?”

Răspunsul cel mai simplu este că politicienii au priorități, iar învățământul nu este o prioritate a lor. La urma urmei, circula zilele astea o glumă pe internet care spunea că: ”dacă s-ar renunța cu totul la învățământ ar putea să se dubleze pensiile speciale, dar nu se vrea!”. În definitiv, la ce este bun învățământul pot spune mulți politicieni, poți reuși foarte bine în viață și fără el. În definitiv ei sunt cel mai bun exemplu.

Al doilea aspect este mai delicat. Avem un învățământ de slabă calitate, el este consecința subfinanțării cronice de foarte mult timp, dar totodată el funcționează prost și pentru că are o temelie făcută pe nisip. De ce vorbim de profesori ca de niște bugetari care sunt plătiți cu ce se găsește în buget?

Mai întâi profesorii sunt bugetari doar pentru că statul vrea să ofere gratis serviciile educaționale. Dar el nu plătește serviciile educaționale, ci doar niște salarii pe care tot el le fixează. Cum plătește? La nivelul standardelor de calitate? Nu, ci pur și simplu după cum are chef, exact ca un vătaf care dădea câte ceva celor ce munceau pământul. Aici este cea mai mare găinărie a guvernului acesta și a multor guverne ca să fim sinceri, care au transformat un serviciu care costă imens (învățământul și sănătatea sunt cele mai scumpe servicii din lume) într-un serviciu oferit gratis și care de fapt a devenit în timp incorect, ilegal și imoral și care este profund nedemocratic și discriminatoriu.

Aparent ni se spune că este vorba de a da o șansă egală tuturor copiilor, dar și aceasta e o gogoriță, pentru că de fapt sistemul a ajuns atât de jos încât familiile cu mulți bani își trimit demult copii la școli private, în România sau străinătate, sau măcar le asigură meditații, multe meditații. Meditațiile sunt o formă ascunsă de a finanța un sistem de educație care a devenit astfel privat. De ce nu e democratic sistemul? Pentru că la educația de calitate o uriașă parte a României nu are niciun fel de acces. Este evident și ilegal, mii de profesori sunt împinși într-o zonă fiscală gri. Dar el este și cumplit de imoral. Cel puțin prin mizeria presupusă de un asemenea sistem care scoate în față olimpicii, copiii cu rezultate extraordinare, profesorii cu o muncă exemplară sugerând că sunt produsul sistemului, când e vorba de eforturi individuale și locale. Un sistem de învățământ nu este doar pentru elite. El trebuie să fie pentru societate. Sistemul de învățământ din România demult numai privește societatea românească.

Din păcate chiar oameni care nu au nimic cu politica au ajuns să considere că profesorii cer prea mult. Dacă tot sistemul din România ar deveni privat și am ști în permanență cât costă în mod real educația, iar școlile ar fi plătite pentru serviciile oferite elevilor, atunci, doar atunci, ar putea să apară și respectul față de dascăli. Și ar crește și calitatea învățământului. Până atunci profesorii primesc respectul pe care politicienii îl arată portarilor, sau liftierelor din Parlament. Am vorbit cu mulți parlamentari de a lungul timpului. De curiozitate i-am întrebat pe mulți dacă știu numele vreunui portar, sau al vreunei liftiere de la Parlament. Evident că nu! Oamenii simpli, cu bun simț și săraci nu merită respectul lor. Și atunci profesorii de ce ar merita?