Etnogeneza muzicii românești

     Când și cum s-a format muzica românească? Este muzica noastră o artă tânără, sau a parcurs un itinerar ce atestă o venerabilă vârstă? Își datorează individualitatea unor sinteze străvechi, sau unor influențe relativ recente? Iată câteva din numeroasele întrebări care preocupă în cel mai înalt grad atât pe specialiști, cât și pe iubitorii de muzică.
    Formularea unui răspuns durabil presupune factori istorici de autoritate notorie din domeniul artei sonore. Cum însă aceștia nu au fost scoși la lumină și cum, probabil, există restrânse șanse să apară la orizont, cercetătorii sunt constrânși să se servească de argumente comparative, deduse din arsenalul altor discipline. Procedând în acest fel, avem posibilitatea emiterii unor aserțiuni ce în viitor ar putea fi, prin lărgirea investigațiilor, completate sau infirmate.
    Ca expresie a conștiinței umane, muzica a reprez...