Din păcate nu există izvoare scrie, mărturii care să ne spună ceva despre corpul cântării; în lipsa documentelor muzicale propriu-zise, este extrem de dificil de stabilit arhetipul cântării. Dar, pentru că limba muzicală a unui popor este cea în care i se revarsă dorurile, năzuințele și aspirațiile, în care se imprimă pecetea dialectală cu aceeași pregnanță cu care acestea se exprimă și în limbajul plastic sau arhitectural, și în portul popular, dar mai cu seamă în limba vorbită, se poate presupune că filiația tipurilor de limbaje s-a scris pe aceeași matcă a etnogenezei poporului și a limbii române. Continuând pe această linie, se poate aprecia rolul jucat de prefacerile continue ale limbii în definirea profilului cântării vocale, între acestea existând o intercondiționare fără fisuri. În același timp însă, dată fiind unitatea limbii noastre muzicale, păstrată de straturile cele mai adânci ale fondului folcloric, adică existența unor caracteristici fundamentale comune atât la nivelul muzicii vocale, cât și la cel al muzicii instrumentale (care evident că nu a trebuit să se modeleze versului, ci a vehiculat un tip de limbaj universal valabil), rezultă că în procesul etnogenezei muzicii nostre se poate afirma supremația elementului autohton străvechi, deci a acelui element care în mod sigur a prevalat în cazul cântării instrumentale. Cum limba dacilor și cea a geților aveau un caracter latin, fie acesta și de tip ”barbar latin”, distanța între limba lui Ovidiu și cea a populației autohtone, în care acesta a și scris un opuscul, nu marchează granițe severe, fapt constatat inclusiv și de Horațiu. Așadar, un fond pelasg (pelasgi - grupe de populație care au precedat elenii în Grecia antică), difuz latin, o limbă cu influențe inclusiv sarmatice ( sarmații erau un grup de triburi nomade iranice care au existat în antichitate, prosperând din secolul al V-lea î.Hr. și până în secolul al IV-lea d.Hr. La apogeul extinderii teritoriale au ocupat stepele dintre Volga, Caucaz și gurile Dunării), devine bază pentru implantul lexical și structura gramaticală elaborată a limbii latine, cu întreaga aureolă a cultivării sale, inclusiv prin scris.