Între 15.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 30 articole, citite de 12.954 ori, cele mai multe scrise în categoria Edu (30 articole) .
Pentru Imperiul roman, muzica constituia un mijloc de etalare a măreției și bogăției. Venind în Dacia, armatele romane au adus genuri muzicale, îndeosebi cantica, acele melodii lirice de rezonanță, r
Aparatul organologic (organologia – știința instrumentelor muzicale și a clasificării acestora, cuprinde studiul istoriei instrumentelor, instrumentele utilizate în diferite culturi, aspectele tehnice a
În următoarele postări o veți descoperi pe minunata Cella Delavrancea, pianistă, scriitoare şi profesoară de pian. S-a născut la Bucureşti la 15 Decembrie 1887 şi a decedat la 9 august 1991. A fost fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea. Scrieri - Cella Delavrancea, Editura Eminescu Volumul "Scrieri" constituie prima selecție reprezentativă a operei literare, memorialistice, de cronicar muzical desfăşurate de Cella Delavrancea timp de aproape o jumătate de secol. Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) dezvăluie "cea mai pătrunzătoare inteligență muzicală" (Șerban Cioculescu) din scrisul românesc.
Muzicieni.Mormantul Najt Cultura Egiptului Antic, s-a ajustat formei de viata, obiceiurilor si traditiilor societatii egiptiene din Antichitate. A inceput in Neolitic si a evoluat de-a lungul a 3000 de ani pana la epoca romana, cand practic a disparut la adoptarea culturii Imperiului Roman si mai ales a obiceiurilor crestine.Istoria Egiptului Antic ca stat unificat incepe in Neolitic, in jurul anului 3150 iHr, si se divide in trei imperii cu perioade intermediare de dominare de catre guvernatori straini si conflicte interne.Imperiul Vechi (2700-2200 iHr) s-a caracterizat prin inflorirea artelor si constructia imenselor pir
”Amintirea unui mare artist se adună greu în cadrul uni medalion a cărui formă închide, de obicei, flori presate, o fotografie ștearsă și câteva rânduri scrise cu cerneală roșie. În toată făptura genialului enescian s-au îngemănat de timpuriu intuiția cu voința, răbdarea cu talentul, temperamentul cu măsura, poezia cu logica, desăvârșind una dintre cele mai excepționale personalități ale veacului nostru. Pe fața
Se pastreaza aproximativ saizeci de fragmente muzicale grecesti, din pacate incomplete, transmise in principal pe papirus din epoca greco-romana, gasite in Egipt. Au supravietuit putine piese intregi, precum Epitaful lui Seykylos (sec. II IHr), câteva Imnuri ale lui Mesomedes din Creta : Imn către soare şi Imn către Nemsis, care au ajuns sa fie cunoscute si in zilele noastre datorita includerii lor in manuscrisele medievale si unele piese instrumentale anonime dintre care notăm Imnul către muză. Se pastreaza deasemenea treizeci si sapte de notite din Orestia de Euripide si aproximativ douazeci de notite din Ifigenia in Aulida de acelasi autor. Dintre fragmentele ramase, cele mai importante sunt Imnurile din Delphi, doua imnuri din sec II IHr, descoperite in 1893-1894 de Theidire Reinach. In muzeul Louvre se pastreaza un fragment extras din tragedia Medeea a dramaturgului Carcino.
Muzicieni.Mormantul Najt Cultura Egiptului Antic, s-a ajustat formei de viata, obiceiurilor si traditiilor societatii egiptiene din Antichitate. A inceput in Neolitic si a evoluat de-a lungul a 3000 de ani pana la epoca romana, cand practic a disparut la adoptarea culturii Imperiului Roman si mai ales a obiceiurilor crestine.Istoria Egiptului Antic ca stat unificat incepe in Neolitic, in jurul anului 3150 iHr, si se divide in trei imperii cu perioade intermediare de dominare de catre guvernatori straini si conflicte interne.Imperiul Vechi (2700-2200 iHr) s-a caracterizat prin inflorirea artelor si constructia imenselor pir
Generalitati Roma a cucerit Grecia, insa cultura acesteia era foarte importanta si chiar daca ambele culturi s-au contopit, Roma nu a adus nimic nou muzicii Greciei Antice, modelul de evolutie insa a fost cel roman, variind ocazional din punct de vedere estetic. In mare parte muzica era folosita la marile serbari, erau apreciati muzicienii virtuozi sau faimosi, care adaugau interpretarii lor momente umoristice. Acesti muzicieni duceau un trai boem, inconjurati mai tot timpul de petreceri. Erau teatrele romane sau amfiteatrele locurile in care se reprezentau comediile in stilul grec. Autorii cei mai faimosi erau, printre altii, Plaut si Terentiu. In ceea ce priveste tragedia, aceasta a fost cultivata de Seneca. Muzica avea un rol transcendental in aceste opere teatrale. Din momentul fondarii Romei se produce o miscare muzicala foarte importanta, protagonizata de actori de origine etrusca care dansau
În următoarele postări o veți descoperi pe minunata Cella Delavrancea, pianistă, scriitoare şi profesoară de pian. S-a născut la Bucureşti la 15 Decembrie 1887 şi a decedat la 9 august 1991. A fost fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea. Scrieri - Cella Delavrancea, Editura Eminescu Volumul "Scrieri" constituie prima selecție reprezentativă a operei literare, memorialistice, de cronicar muzical desfăşurate de Cella Delavrancea timp de aproape o jumătate de secol. Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) dezvăluie "cea mai pătrunzătoare inteligență muzicală" (Șerban Cioculescu) din scrisul românesc.
Prezenta muzicii in societatea Greciei Antice era intr-un anumit mod legata de mitologie: Amphion invata muzica de la Hermes iar mai apoi a construi Teba folosind o lira de aur cu care putea aseza pietrele la locul lor cu ajutorul sunetelor pe care aceasta le scotea. Orfeu, maestrul muzicii, isi canta muzica cu o asa maiestrie incat putea sa imblanzeasca bestiile, mitul nasterii orfismului (ORFÍSM s.n. 1. Doctrină de mistere orfice care preconiza dualismul suflet-corp, considerând corpul ca „temniță” a sufletului, precum și credința în metempsihoză. 2. (Arte) Tendință în pictură, care, prin folosirea culorilor dure urmărind efecte poetice și
Înțelegem prin muzica proto-română acea artă sonoră care a existat pe teritoriul țării noastre în perioada romanizării, perioadă care corespunde procesului formării poporului român. După retragerea legiunilor și administrației romane, din anul 271 și până la începutul secolului X, pământul Daciei a fost scena unor profunde mutații, de natură politică și socială. Traiectoria lor circumscrie trecerea progresivă de la stadiul relațiilor anterioare la forme prefeudale, având structurile de bază în reînvierea formelor ancestrale ale obștiilor sătești. Cotropită și prădată în repetate rânduri, Dacia romană nu și-a putut aduna energiile spre a le canaliza înspre acte constructive care să înfrunte timpul. Absența liniștii, mișcarea aproape continuă a semințiilor alogene au obligat populația autohtonă să se refugieze în locuri ferite, în munți și păduri, îndemnând-o să nu dureze așezări impunătoare, pentru a nu atrage