Spania a controlat meciul încă din start și a avut trei șanse în primele 13 minute, iar apoi Koke și Morata au ratat primele ocazii mari în minutele 16 și 19. Peste câteva secunde a venit gafa uriașă a portarului Unai Simon, care a scăpat în poartă pasa primită de la Pedri.
A fost momentul în care croații au prins curaj și au ratat două oportunități, prin Vlasic și Kovacic. Spaniolii au egalat însă în minutul 38, prin Sarabia. Repriza a doua a început tot cu ibericii în atac.
Aceștia au ratat prin Sarabia, iar apoi au
făcut 2-1 prin Azpilicueta, în minutul 57. Croația a avut o
oportunitate mare prin Gvardiol, în minutul 67, iar peste câteva
minute, golul lui Morata a fost anulat pe motiv de
offside.
Scorul a devenit 3-1 după reușita lui Ferran Torres, însă când totul părea încheiat, croații au dat replica pe final. Au înscris în minutele 85 și 90+2, prin Orsic și Pasalic și au trimis meciul în prelungiri, acolo unde tot ei au avut primele două ocazii, prin Orsic și Kramaric.
Spaniolii au ratat prin Dani Olmo, iar în minutul 100 au dat lovitura prin Morata. Până la final, Kramaric a mai avut o șansă, însă ibericii au mai înscris o dată, prin Oyarzabal și au stabilit scorul final 5-3, chiar dacă Croația a mai irosit o șansă mare, iar Spania, două, printre care și o bară.
Croația: Livakovic - Juranovic, Vida,
Caleta-Car, Gvardiol - Modric, Brozovic, Kovacic - Vlasic,
Petkovic, Rebic
Rezerve: Kalinic, Sluga, Vrsaljko, Brekalo, Kramaric, Budimir,
Pasalic, Skoric, Orsic, Badelj, Bradaric, Ivanusec
Selecționer: Zlatko Dalic
Spania: Unai Simon - Azpilicueta, Eric
Garcia, Laporte, Gaya - Koke, Busquets, Pedri - Ferran Torres,
Morata. Sarabia
Rezerve: De Gea, Sanchez, Diego Llorente, Pau Torres, Marcos
Llorente, Gerard Moreno, Thiago Alcantara, Rodri, Fabian Ruiz,
Jordi Alba, Olmo, Oyarzabal
Selecționer: Luis Enrique
Foto: Getty Images
Sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/euro-2020/thriller-ul-optimilor-euro-2020-croatia-spania-3-3-3-5-in-prelungiri-in-cel-mai-nebun-meci-de-la-euro-2020-1162423