

Belgia și Danemarca sunt echipele
calificate direct în optimile de la EURO 2020, după ultima rundă
din grupa B.
BELGIA-FINLANDA 2-0
La Sankt Petersburg, Belgia s-a impus
cu 2-0 în fața Finlandei și i-a făcut astfel un serviciu
Danemarcei.
Scorul a fost stabilit în repriza
secundă. După ce VAR i-a anulat un gol lui Lukaku, portarul
Hradecky și-a trimis mingea în propria poartă după ce ricoșase din
bară la lovitura de cap a lui Vermaelen.
Lukaku a ajuns la 3 goluri după ce a
marcat pentru 2-0 cu 10 minute înainte de final, și Belgia termină
grupa pe primul loc.
Danemarca - Rusia 4-1
De partea cealaltă, danezii și-au
făcut treaba și au spulberat Rusia cu 4-1, așteptând ca Finlanda să
fie învinsă.
Un gol superb al lui Darmsgaard a adus
fanii în delir, iar Poulsen a majorat diferența după
pauză.
Dzyuba a redus din handicap din
lovitură de la 11 metri, dar danezii s-au dezlănțuit pe final și au
mai marcat de douăori prin Christensen și Maehle.
Christian Eriksen, mesaj pentru
colegii săi: ”Jucați pentru toată Danemarca”
Danezii au fost ”zguduiți” de episodul
cu Christian Eriksen, care a suferit un stop cardio-respirator în
primul meci, cu Finlanda. Acesta a fost salvat și, din spital, în
urmă cu o săptămână, le-a transmis colegilor săi un
mesaj.
"Vă salut! Vă mulțumesc pentru urările
de bine și pentru mesajele primite din toate colțurile lumii.
Înseamnă enorm pentru mine și pentru familia mea. Sunt bine, în
circumstanțele date.
Trebuie să mai trec prin câteva
analize la spital, dar mă simt bine. Acum, îi voi înveseli pe
colegii mei din echipă pentru următoarele meciuri. Jucați pentru
toată Danemarca! Toate cele bune! Christian", a scris danezul, pe
contul său de Instagram.
Sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/euro-2020/euro-2020-finlanda-belgia-si-rusia-danemarca-ora-2200-live-text-pe-digisport-ro-ultmele-meciuri-din-grupa-b-1152677
Foto:Getty Images