România și intrarea în spațiul Schengen par niște elemente mici și deranjante într-o ecuație a UE în care partidele de dreapta capătă tot mai multă influență, fie că vorbim de Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni sau de francizele mai radicale ale PPE. Niciodată o Europă în care Democrații Suedezi, sau Fratelli d’Italia, sau Adunarea Națională a Marinei Le Pen vor avea influență asupra guvernelor naționale nu va fi pentru „mai multă Europă” sau pentru „mai mult Schengen”.
Un răspuns pozitiv poate veni doar din partea partidelor de stânga, însă tocmai acestea din urmă sunt cele care, prin deschiderea porților în fața imigranților au dus la haos intern și la ascensiunea dreptei și extremei-dreapta. Iar condiția pe care o vor pune pare limpede – cote cât mai mari de imigranți pentru noii sosiți în zona liberei circulații.
În plus, contextul actual face ca România în Schengen să fie un obiectiv prea mărunt în ecuația războiului din Siria generator de valuri de imigranți, dar și pentru aderarea Suediei la NATO, complicată mult de alegerile prezidențiale din Turcia.
Suedia a fost una dintre ultimele țări UE pe care guvernul României a reușit să le convingă să voteze în favoarea intrării în Acordul Schengen. Cum Suedia va prelua, pe 1 ianuarie, președinția rotativă a Consiliului UE, sunt șanse pentru o reluare a votului și pentru intrarea în Spațiul Schengen?
Răspunsul politic pe care îl putem întrevedea la Stockholm este nu. Guvernul suedez recent învestit este unul aparent moderat – format chiar din Partidul Moderat al premierului Ulf Kristersson, din Partidul Creștin-Democrat, Partidul Liberal. Însă acest guvern nu ar putea funcționa daca nu ar fi un acord cu Democrații Suedezi, partid radical de dreapta, antimigrație, a treia forță politică din parlament.
În 2015, la apogeul crizei migrației declanșată de cancelara Angela Merkel, Suedia a primit cel mai mare număr de imigranți raportat la populație dintre toate statele UE. Nu era pentru prima dată când Suedia își deschidea larg porțile. Un an mai târziu, în 2016, revista Foreign Policy vorbea despre ”Moartea celei mai generoase națiuni din lume”, despre imigranţii adulţi care ajung in Suedia care se dau copii, lipsa de pregătire profesională a imigranţilor, despre imigranţii care primesc ordin de expulzare dar care rămân cu anii în Suedia. Şi apoi articolul vorbea despre faptul că în Suedia nu se poate deschide cu adevărat o discuţie publică despre imigraţie. “Avem o expresie care s-ar traduce prin ”culoar de opinie” – limitele de care nu poți trece”. Cu alte cuvinte, a spune în spațiul public că este posibil ca afganii să nu fie integrați înseamnă a-ți atrage acuzații de rasism.
Rata omuciderilor în Suedia crește constant, țara are cele mai mari procente din Europa în ce privește violurile, se înregistrează multe atacuri nu doar cu arme albe, ci cu grenade. Se întâmplă într-o țară de circa 10,5 milioane de locuitori, dintre care însă 25% nu sunt născuți în Suedia. Anula acesta, la șapte ani de la valul de imigranți din 2015, fostul premier social-democrat Magdalena Andersson spunea că integrarea acestora a fost un eșec, iar vina aparține societății suedeze, fiecărui suedez născut acolo. Electoratul s-a săturat de asemenea explicații și a votat mai mult ca niciodată cu Democrații Suedezi, de care a ajuns să depindă actualul guvern ”moderat”. Opoziția Austriei față de intrarea României în spațiul Schengen a rezolvat multe probleme în coaliția de care depinde premierul Ulf Kristerssen, poate chiar susținerea Suediei să fi venit tocmai pentru că aderarea României și Bulgariei era o cauză pierdută de la bun început, cu cancelarul Austriei asumându-și rolul de țap ispășitor.
Dacă lărgim mai mult harta, în ecuația Schengen intră Turcia, dar și Siria și chiar Rusia. În Turcia trăiesc peste 3,6 milioane de imigranți sirieni. Președintele Recep Tayyip Erdogan i-a folosit drept instrument de șantaj în relația cu UE. Amenințând că va deschide granițele (cu Grecia și Bulgaria), Erdogan a obținut din partea UE miliarde de euro pentru acești imigranți, în urma unui acord negociat de aceeași Angela Merkel, nu de toate statele membre, așa cum prevede Tratatul UE.
Acum, după 11 ani de război în Siria și implicarea vădită a Turciei de partea taberei anti-Assad, guvernul de la Ankara pare dispus să ajungă la un acord cu regimul de la Damasc, prin medierea Rusiei. Un viceministru rus a purtat discuții la Ankara, în timp ce un înalt oficial al diplomației ruse s-a deplasat in Siria, la începutul lunii decembrie. Perspectiva revenirii imigranților sirieni în țara prinde contururi, însă foarte vagi, căci un accept al președintelui Bashar al-Assad ar echivala cu importarea a nenumărate probleme și radicali anti-regim.
Președintele Erdogan are o influență mare în aceste momente în Suedia. Turcia a rămas singura țară NATO care nu a aprobat intrarea Suediei și Finlandei în Alianța, condiționând cu extrădarea multor militanți kurzi și renunțarea la un embargo impus exportului de arme în Turcia, din primele faze ale războiului din Siria. Guvernul de la Stockholm pare să joace după cum i se cântă de la Ankara în aceste momente, ajungând până și la măsuri ce presupun amendarea constituției. Este foarte posibil ca, pe lângă condițiile impuse Suediei prin memorandumul tripartit de la Madrid, din vara acestui an, Turcia să urmărească și întărirea poziției politice a partidelor islamiste din Suedia.
Unii analiști au pus căderea guvernului social-democrat suedez la alegerile din septembrie și pe seama ascensiunii aparent timide a partidului islamist Nyance (Nuanța), creat de un suedez născut în Turcia, membru al organizației ultranaționaliste turce Lupii Gri, apropiată de Erdogan. Cele 2 procente adunate de aceste partid au stricat mult socotelile Partidului Social Democrat.
Cum în Turcia urmează alegeri prezidențiale și parlamentare, în luna iunie, președintele Erdogan are tot interesul să mobilizeze diaspora turcă din Europa în favoarea sa. Așa a făcut-o și până acum, iar pârghiile sunt bine unse și conectate la serviciile secrete turce – MIT. Diaspora turcă este mobilizată prin Directoratul pentru Afaceri Religioase de la Ankara (Diyanet), iar ”afaceri religioase” trebuie citit ”afaceri musulmane”. Diyanet are un budget impresionant (11 miliarde de dolari pentru intervalul 2020-2023) și finanțează mii de moschei, imami și învățători în toată lumea. Dyianet a fost suspectat multă vreme în Germania că ar fi creat o rețea amplă de colectare de informații despre disidenții politici și despre kurzii din Germania. Serviciile secrete turce și guvernul păstrează cu atenție în agenda lor o mulțime de politicieni și etnici turci influenți din Europa. Serviciile lor pot fi decisive la alegerile din acest an, dar nu numai.
Un banc din vremea când Suedia nu era potopită de imigranți, iar corectitudinea politică încă mai permitea bancuri spunea că, după zile în șir de plutit în deriva pe Marea Baltica, doi suedezi, singurii supraviețuitori ai naufragiului un feribot, spun primele cuvinte: ”Bună ziua, mă numesc Sven Svenson”. Acum, Suedia nu mai este o țară plictisitoare, la fel și Germania, Austria, Olanda. Țările „vechii Europe” s-au umplut de zone ”no-go” pentru polițiști, de bande înarmate, de „micro-califate” fie ele radicale sau controlate de regimuri din afara UE pentru a servi ca pârghie de influență politică sau ca bazin electoral. Într-o asemenea Europă, Sven Svensonii din întreg Vestul votează cu extrema dreaptă, vor profit pentru corporațiile lor din România, dar nu și România în Schengen.
Cotidianul RO
