sursa imaginii
Continuare de AICI
4. Zdrobit sau spulberat de Stîncă
Isus este asemuit unei Stînci, unei pietre care va fi avut mai întîi soarta lepădării, dar care a ajuns să fie pusă mai apoi în capul unghiului.
Întîlnirea cu Stînca nu poate fi evitată şi este oricum traumatizantă. Există doar două opţiuni: lovirea de Stîncă spre frîngerea pocăinţei sau spulberarea sub Stîncă, în pedeapsă.
Matei 21:42-46 Isus le-a zis: „N-aţi citit nici odată în Scripturi că: „Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri?” (43) De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată dela voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite. (44) Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi zdrobit de ea; iar pe acela peste care va cădea ea îl va spulbera.” (45) După ce au auzit pildele Lui, preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au înţeles că Isus vorbeşte despre ei, (46) şi căutau să-l prindă; dar se temeau de noroade, pentru că ele îl socoteau drept prooroc.
De întîlnirea cu Isus nu putem fugi. Aceasta poate fi doar amînată. Lovirea de stîncă poate fi evitată de-a lungul vieții, dar numai pînă la spulberarea definitivă și înveșnicită.
5. Tăiat pentru foc sau tăiat-adînc spre mai multă roadă.
Isus se asemănă unei Viţe de Vie în Ioan capitolul 15. Imaginea este zguduitoare prin implicaţii. Dacă o mlădiţă (κλῆμα) nu aduce roadă, este smulsă, plivită (αἴρει), spre a fi aruncată, după cum se înţelege, în foc.
Dacă se ţine însă de viţă şi aduce roadă… este mai mult curăţată sau de jur împrejur curăţată (καθαίρει). Preverbul kata în context poate funcţiona ori cu funcţiune intensivă: mlădiţa este curăţată şi mai adînc, mai dihai decît cealaltă care suferă doar tăitura finală, ori cu funcţiune lexicală, modificînd sensul verbului, nu neapărat intensiunea: va fi curăţată de jur împrejur.
Ideea care interesează aici este, de asemenea, traumatismul. De foarfec nu scăpăm, precum nu scăpăm de izbitura de stîncă. Convertirea, pocăinţa, sînt evenimente dureroase. Cine neagă acest lucru şi declară o continuă şi intensă fericire, după convertire, înseamnă că nu s-a pocăit deloc. Certarea cu ego-ul, lupta crucii de fiecare zi cu firea pămîntească, răstignirea continuă, toate acestea fac din viaţa cu Isus un calvar, miraculos suportat prin pacea Duhului.
Greu drum, dar vizualizînd alternativele… tăierea spre ardere şi spulberarea definitivă… parcă lovirea însîngerată de stîncă şi curăţarea spre rodire devin opțiunile preferabile.
6. La picioarele lui Isus sau sub picioarele lui Isus.
Dacă medităm la textele pascale, merită să inventariem şi o altă posibilă poziţionare faţă de Isus cel Înviat.
Femeile de la mormînt s-au întîlnit cu Isus cel Înviat şi s-au prăbuşit în închinare la picioarele Lui.
Citește mai departe articolul pe Edictum Dei AICI
