Inspectoratul Școlar Județean Bihor a organizat miercuri, 22 ianuarie 2025, o vizită de lucru la Consorțiul pentru învățământ dual „Campus Oradea”, situat pe strada Ceyrat, nr. 4.
Evenimentul a reunit inspectori școlari și directori de unități de învățământ din județul Sălaj, precum și reprezentanți ai școlilor care pregătesc elevi pentru calificări susținute de Consorțiul „Campus Oradea”.
La eveniment a participat și dl Horea Abrudan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, alături de cadre didactice și responsabili din domeniul educației. Agenda vizitei a inclus o prezentare detaliată a bazei materiale, a modului de organizare și funcționare a campusului, subliniind importanța unei infrastructuri educaționale moderne în sprijinirea învățământului dual.
Discuțiile au avut ca scop identificarea unor soluții concrete pentru dezvoltarea acestui tip de învățământ, care îmbină teoria cu practica. Participanții au analizat modalități prin care învățământul dual poate răspunde mai eficient nevoilor pieței muncii, dar și cerințelor de formare profesională ale elevilor.
„Campus Oradea” a fost apreciat ca un model de bune practici în acest domeniu, reprezentând un exemplu de colaborare între mediul educațional, autoritățile locale și angajatori. Vizita a subliniat importanța investițiilor în educație și a parteneriatelor pentru asigurarea unei pregătiri relevante pentru tinerii care urmează să intre pe piața muncii.