Foarte rar am reușit să fiu blândă cu mine. Nu sunt tocmai o campioană la iubirea de sine :)), deși îmi iese foarte bine treaba asta când vine vorba despre ceilalți. Pentru ei găsesc răbdare. Cea care era pentru mine s-a cam epuizat ?. Și asta deoarece am văzut că imediat cum las garda jos față de mine însămi observ cum mă las în voia tiparelor, reacțiilor sau vechilor obiceiuri (pe care vreau să le schimb), observ cum cad în visare plecând din momentul prezent și altele de genul.

Din acest motiv, în ultimii ani am fost destul de radicală în ceea ce privește "lucrarea" interioară. Sunt mereu cu ochii pe mine observând diversele moduri în care o parte din mine încearcă să se sustragă, să amâne lucruri, găsind diverse scuze asemeni unui copil răzgâiat care amână să-și facă temele ?. 

Dacă ar fi să privesc ce spun acum prin prisma "teoriei" atât de vehicula...