EXPLOZIE LA MINA URICANI!

  • Postat în Fapt divers
  • la 30-10-2017 08:32
  • 371 vizualizări
EXPLOZIE LA MINA URICANI!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Octavpelin'sWeblog

Update: Un miner care a intrat, luni dimineaţă, în mina Uricani, să-și salveze colegii, a ajuns şi el la spital. Minerii surprinşi de deflagraţie au arsuri pe faţă şi pe membre, potrivit directorului Spitalului Petroşani, Alin Vasilescu.

Directorul Spitalului Petroşani, Alin Vasilescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că la unitatea pe care o conduce au ajuns trei mineri.

Doi dintre aceştia, surprinşi de deflagraţie, au arsuri pe faţă şi pe membre, iar cel de-al treilea s-a intoxicat cu monoxid de carbon.

„Doi dintre ei sunt încă la sală, cei cu arsuri la faţă şi la membre, se face evaluarea lor, iar al treilea este într-o stare satisfăcătoare, practic el este unul dintre salvatorii care a intrat după mineri și este cu o intoxicație cu monoxid de carbon. Trei sunt la noi. Celălalt miner este la spitalul Lupeni”, a spus Alin Vasilescu.

Update: Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, luni, referitor la explozia care s-a produs la mina Uricani, că în zonă nu existau cabluri electrice care să ducă la producerea unui scurtcircuit sau la o explozie, și că aceste date vor fi verificate în cadrul unei anchete a procurorilor.

„Mina Uricani, fiind pe un program de închidere cu termen de întrerupere a exploatării la sfârșitul anului și încă o perioadă de doi ani de închidere, în acea zonă se efectuau lucrări de închidere. Se pare că s-a produs o explozie, cu toate că specialiștii din cadrul companiei „Închideri mine” spun că nu își dau seama cum s-ar fi realizat această explozie întrucât în zona respectivă nu sunt cabluri electrice care să producă un scurtcircuit și să realizeze o aprindere, o explozie, dar asta va fi o anchetă ulterioară atât a parchetului, cât și a Inspectoratului Teritorial de Muncă”, a explicat ministrul Energiei, la Digi24.

Sursa citată a precizat că hotărârea de guvern prin care s-a dispus închiderea minei nu a fost dată în acest an.

„În tot acest interval se fac lucrări de punere în siguranță a minei. Întrucât va fi închisă și abandonată, ea trebuie să beneficieze de mai multe lucrări de punere în siguranță a minei, ținând cont că nu va mai fi exploatată. (….) Era doar o zonă în care se realizau diguri de protecție”, a mai spus Toma Petcu.

Patru mineri au fost răniţi, luni dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc în mina Uricani. Primele informaţii arată că ortacii au fost victimele unei explozii.

Purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate, a declarat că în mina Uricani se pare că a avut loc o explozie.

”Sunt patru victime prezumtive. Trei sunt găsite și una dintre ele nu a fost găsită. Dintre cele trei găsite, una este în stare gravă”, a spus purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara.

La rândul său, prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Tiberiu Kiszely, a declarat, pentru MEDIAFAX, că din informaţiile pe care le are până la ora transmiterii acestei ştiri în mină se aflau patru ortaci, dintre care trei au fost găsiţi şi sunt transportaţi la spital. Al patrulea mineri este căutat de salvatori, a spus prefectul.

Bogdan Dănăiață, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, a confirmat că este vorba despre o explozie care s-a produs luni dimineață la mina Uricani.

”În momentul de față știm cu siguranță despre trei victime, în viață la momentul transportării către unitățile de primiri urgențe Lupeni, respectiv Petroșani. Există posibilitatea celei de-a patra victime, pe care în acest moment salvatorii o caută. S-a întâmplat în subteran, undeva în zona sectorului 15″, a spus Bogdan Dănăiață.

Potrivit acestuia, minerii răniți făceau lucrări de închidere la mina Uricani.


Din categoria:Politica

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente