Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă
invită joi, 28 noiembrie 2024, ora 11.00, la sediul său din
Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10, la un eveniment muzeal
deosebit, vernisajul expoziției temporare ”Timbrele Unirii – o
călătorie în istorie”. Unitatea și independența au fost două
deziderate ale poporului român de-a lungul istoriei noastre destul
de încercată. Expoziția aduce în prim plan două din evenimentele
majore ale istoriei românilor: Unirea de la 1859 și Marea Unire de
la 1918, ilustrate prin intermediul mărcilor
poștale.
Emise atât la momentele inițiale, cât și cu prilejul aniversărilor de peste ani, mărcile au purtat de-a lungul diferitelor emiteri imagini semnificative pentru istoria noastră. La emisiunile dedicate anului 1859 regăsim figura lui Al. I. Cuza, domnitorul Unirii, stema Principatelor Unite sau hora.
Mărcile poștale dedicate Marii Uniri de la 1918 au reunit, în ilustrațiile lor de-a lungul aniversărilor, figurile importante ale istoriei naționale, Mihai Viteazul, Al. I. Cuza, Ferdinand I, Ştefan cel Mare, C. Brâncoveanu, Avram Iancu, precum și locul memorabil al unirii – Alba Iulia.
Filatelia românească a celebrat cele două evenimete prin emisiuni, care au păstrat vie recunoștința atât a celor pasionați de colecțiile filatelice, dar și a celor care au folosit timbrul ca simplu efect poștal de plată a serviciului de corespondență.
Serviciul Istorie,
Amalia Nicoară