FBI a ucis un bărbat care îl ameninţase pe Biden
Agenţi speciali ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) au împuşcat mortal un suspect, miercuri dimineaţă, în Provo, statul Utah, în timpul unei operaţiuni de arestare şi de percheziţie care îl viza pe bărbatul ce ar fi formulat ameninţări la adresa lui Joe Biden şi a altor oficiali, înainte de vizita preşedintelui în acest stat din vestul SUA, relatează CNN şi NBC News.
Potrivit plângerii penale depuse la Tribunalul Districtual al SUA din Utah, în baza căreia FBI a obţinut mandatul de arestare şi percheziţie, suspectul, care se numea Craig Robertson, a ameninţat „să ia viaţa şi să îi provoace vătămări corporale preşedintelui Statelor Unite”, dar şi altor personalităţi publice, între care procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg.