O femeie în vârstă de 72 de ani a fost salvată, duminică, de pompierii Stației Aleșd, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 10 metri, aflată în propria gospodărie.
Operațiune contra cronometru
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, la fața locului s-au deplasat cu rapiditate echipaje de pompieri, inclusiv un echipaj de paramedici cu ambulanța SMURD. Ajunși la intervenție, salvatorii au constatat că femeia se afla parțial în apă, într-o stare critică, dar conștientă.
Unul dintre pompieri a coborât în fântână, folosind centuri de siguranță, corzi de salvare și echipamente specifice pentru astfel de misiuni. Cu mult curaj și profesionalism, acesta a reușit să o aducă la suprafață în siguranță.
Femeia, transportată ulterior la Oradea
„A fost evaluată medical la fața locului, era conștientă și a fost transportată la Spitalul din Aleșd, ulterior fiind transferată la Spitalul Județean din Oradea pentru investigații suplimentare”, au transmis reprezentanții ISU Crișana.