Joi, 29 mai 2025, Sala Festivă a Liceului de Arte din Oradea a găzduit cea de-a XV-a ediție a Festivalului Copiilor, un eveniment dedicat expresivității și creativității celor mai tineri artiști. Festivalul a fost organizat de Asociația Pro Bambini Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Liceul de Arte Oradea.
Peste 350 de elevi din Oradea și din județul Bihor au urcat pe scenă pentru a susține un spectacol cultural-artistic complex, ce a inclus momente de muzică, dans, poezie și alte forme de exprimare artistică. Printre instituțiile de învățământ participante s-au numărat: Școala „A. Iancu”, „Oltea Doamna”, Liceul Greco-Catolic, Liceul Don Orione, Liceul de Arte, Liceul Ortodox, Săcuieni – Petofi Sandor, Școala Gimnazială Szalardi Janos (Sălard), Școala Dacia, Liceul Tehnologic Felix, Colegiul Național „Iosif Vulcan”, Școala Gimnazială Roșia și multe altele.
Pentru mulți dintre copiii prezenți, a fost prima întâlnire cu scena, o experiență emoționantă și plină de provocări. Cu toate acestea, micii artiști au reușit să-și depășească emoțiile și au oferit un spectacol apreciat de public.
„Visul meu de copil” – 250 de creații expuse în cadrul festivalului
În paralel cu spectacolul artistic, publicul a putut admira și expoziția de creații înscrise la concursul național „Visul meu de copil”, ajuns tot la ediția a XV-a. Lucrările – desene, colaje, picturi, modelaje – au fost realizate de elevi din Oradea, din județul Bihor, dar și din alte zone ale țării. În total, expoziția a reunit peste 250 de creații pline de culoare și sensibilitate.
Evenimentul a fost sprijinit de parteneri din mediul privat, printre care Benvenuti, Cabinet avocat Diana David, cabinet avocat Cristian Rusu și European Drinks.
O platformă pentru curaj, talent și încredere
„Festivalul este organizat din 2009 și își propune să descopere și să sprijine noi talente, să-i ajute pe copii să își învingă emoțiile, să dobândească încredere în sine și să se exprime într-un cadru în care se simt susținuți”, a declarat Crina Dobocan, președintele Asociației Pro Bambini.
„Copilăria este inima tuturor vârstelor. E locul în care începem să visăm și să credem că orice este posibil”, a adăugat prof. Valeria Bunica, directorul executiv al ONG-ului.
Organizat în avans de Ziua Internațională a Copilului, festivalul a adus un omagiu purității și visului din fiecare copil.
La mulți ani tuturor copiilor! Să nu renunțați niciodată la visele voastre!