Parlamentarul ucrainean Andrei Deraş a cerut, pe 24 iulie, deschiderea unei anchete penale privind posibila implicare a ţării sale în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în favoarea candidatei Hillary Clinton, implicare care ar fi „dăunat grav relaţiilor americano-ucrainene“. La scurt timp, peste ocean, într-o acţiune ce pare concertată, fundaţia conservatoare FACT (Foundation for Accountability & Civic Trust) susţine că o consilieră a Comitetului Naţional Democrat (forul de conducere al Partidului Democrat) a solicitat unor oficiali ai Ambasadei Ucrainei la Washington să le ofere democraţilor informaţii compromiţătoare despre Paul Manafort, strategul de campanie al lui Donald Trump şi fost consilier al fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici.
Consiliera Alexandra Chalupa ar fi violat interdicţia de a
„solicita în mod voit contribuţii însemnate sub forma informaţiilor
despre un oficial al campaniei lui Trump de la un cetăţean străin,
din partea Comitetului Naţional Republican“, susţine FACT. Totul a
plecat de la o anchetă a publicaţiei Politico, care arată că
Chalupa a „dezvoltat o reţea de surse la Kiev si Washington,
inclusiv jurnalişti de investigaţie, oficiali guvernamentali şi
agenţi privaţi de informaţii“. În acest fel, au apărut informaţii
despre 12 milioane de dolari primiţi de Manafort de la bănci ruse,
în schimbul serviciilor prestate pentru preşedintele pro-rus
Ianukovici.
Întorcându-ne în Ucraina, principala sursă a acestor informaţii
pare să fi fost Oficiul Naţional Anticorupţie, pe care deputatul
Daraş îl numeşte „organizaţie criminală“. Politico arată că Deraş
este un influent om de afaceri în domeniul presei, fost membru al
Partidului Regiunilor, pro-rus, iar tatăl său a fost şef al
serviciilor secrete ucrainene la începutul anilor 2000.
Investigaţia realizată de Politico conchide că nu există dovezi
clare privind sumele primite de Paul Manafort. De cealaltă parte,
Chalupa neagă că ar fi acţionat la solicitarea democraţilor.
Plângerile formulate la Kiev şi Washington sunt însă suficiente
pentru ca presa pro-Trump să încerce să acopere scandalul iscat de
informaţia privind întâlnirea dintre Donald Trump Jr. şi o avocată
din Rusia, cu scopul de a obţine informaţii compromiţătoare despre
Hillary Clinton.
Din categoria:Politica