Miroase a dimineață fragedă. Un răsărit cu un soare
care a învățat să nu moară, sărută linia orizontului, cald și roșu.
Pe colțul mesei se plimbă agale un fior de lumină. Îmi întind
mâinile și încerc să cuprind cu ele emoția caldă ce se așterne, dar
ea îmi mângâie degetele, apoi mi se răsfiră printre ele ca într-un
joc de-a v-ați ascunselea. Fire prelungi de lumină îmi încălzesc
treptat obrajii și pleoapele, într-un amestec de tăcere și
strălucire. Cerșesc timpului puțin timp, atât cât să pot cuprinde
cu inima și cu gândul câteva raze cu care să-mi îmbrac
trupul...
Undeva, afară, vibrează un cântec, un gând miroase a
mare albastră și o poezie stă gata să se îmbrace în cuvinte. Un
început de zi prinde viață, iar eu, cu vârful degetelor, am reușit
să pictez infinitul.
