Miroase a dimineață fragedă. Un răsărit cu un soare care a învățat să nu moară, sărută linia orizontului, cald și roșu. Pe colțul mesei se plimbă agale un fior de lumină. Îmi întind mâinile și încerc să cuprind cu ele emoția caldă ce se așterne, dar ea îmi mângâie degetele, apoi mi se răsfiră printre ele ca într-un joc de-a v-ați ascunselea. Fire prelungi de lumină îmi încălzesc treptat obrajii și pleoapele, într-un amestec de tăcere și strălucire. Cerșesc timpului puțin timp, atât cât să pot cuprinde cu inima și cu gândul câteva raze cu care să-mi îmbrac trupul...
Undeva, afară, vibrează un cântec, un gând miroase a mare albastră și o poezie stă gata să se îmbrace în cuvinte. Un început de zi prinde viață, iar eu, cu vârful degetelor, am reușit să pictez infinitul.