În urma protestelor violente din 8-9 ianuarie, un oficial guvernamental din Iran a anunțat că forțele de securitate au primit „autoritate completă” pentru a folosi forța letală, având ca scop instaurarea fricii și prevenirea unor noi manifestații. Această directivă a fost emisă fără a face distincție între civili și alte grupuri, ceea ce a condus la o creștere semnificativă a numărului de victime, depășind cu mult cifrele oficiale. Conform acestora, aproape 3.000 de persoane și-ar fi pierdut viața, însă documentele interne sugerează o realitate mult mai alarmantă: peste 36.500 de oameni ar fi fost uciși în timpul acestei represalii brutale, la ordinul liderului suprem, Ali Khamenei.
Discursul lui Khamenei a generat o reacție internă în cadrul Gărzilor Revoluționare, care au început să discute despre „victoria prin teroare” ca o strategie legitimă de menținere a controlului. Aceste discuții demonstrează o intenție clară de a menține o atmosferă de frică între populație, în încercarea de a evita orice formă de rebeliune.
De asemenea, s-a confirmat că forțele externe au fost implicate în reprimarea acestor proteste. Unități din Cecenia și Irak, aflate sub influența Iranului, au fost la rândul lor mobilizate pentru a sprijini acțiunile represive. Milițiile irakiene, susținute de guvernul iranian, au fost raportate ca fiind active în recrutarea de combatanți, care ulterior erau transferați în Iran sub pretextul pelerinajelor religioase. Această practică îngrijorătoare denotă o coordonare internațională pentru a menține regimul în putere și a suprima disidența internă.
Aceste evenimente subliniază o problemă mai mare: legitimitatea regimului iranian este contestată tot mai des de către cetățenii săi, iar măsurile extreme adoptate de autorități nu fac decât să agraveze situația. Reprimarea brutală a protestelor, combinată cu utilizarea forțelor externe, este o dovadă a disperării regimului în fața acestei crize de legitimitate. Mulți observatori internaționali își exprimă îngrijorarea că astfel de acțiuni vor duce nu doar la o escaladare a violenței, ci și la o polarizare sporită a societății.
În concluzie, reacția guvernului iranian la protestele din ianuarie a fost caracterizată de o brutalitate intensificată și o mobilizare a forțelor externe, ceea ce ridică întrebări serioase despre viitorul regimului și despre modul în care acesta va răspunde la provocările interne. Oare aceste măsuri vor reuși să țină în frâu nemulțumirile cetățenilor sau vor genera, din contră, o reacție și mai puternică din partea populației? Rămâne de văzut cum va evolua situația, dar este clar că tensiunile din Iran nu vor dispărea ușor, iar drumul către stabilitate pare foarte complicat.