El este europarlamentar român? Cristian Preda a cerut în Parlamentul European suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul UE.
Invocând o ”criză gravă a statului de drept” în România,
europarlamentarul Cristian Preda a cerut, miercuri seară, în plenul
Parlamentului European, suspendarea dreptului de vot al
reprezentanților Guvernului român în Consiliu, în baza articolului
7 al Tratatului UE
”La București avem din nou o criză gravă a statului de drept.
Este vorba, ca și în ianuarie, de o încercare de a modifica legile
justiției, pentru a proteja politicieni corupți”, a declarat
europarlamentarul Cristian Preda, în plenul PE.
Cristian Preda a afirmat că, în luna ianuarie, Guvernul a
folosit o ordonanță de urgență, însă acum utilizează ”dictatura
majorității parlamentare”.
Europarlamentarul a precizat că CSM și peste 4.000 de
magistrați au arătat că modificările aduse legilor justiției, în
Parlament, ”vor distruge autonomia puterii judecătorești”.
„Comisia Europeană a cerut Guvernului să consulte Comisia de
la Veneția. Majoritatea a ignorat toate semnalele de alarmă. Șefii
celor două Camere au un interes direct în aceste schimbări, unul
dintre ei fiind condamnat, iar celălalt aflându-se sub anchetă
pentru mărturie mincinoasă. Cei doi sunt liderii partidelor care
alcătuiesc coaliția de guvernare, așa că blocajul politic e unul
major. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă și așteaptă un
ajutor de la Bruxelles. Mă tem că doar o reacție dură mai poate
rezolva ceva. Personal, cred că ar fi oportună activarea
articolului 7 al Tratatului și suspendarea dreptului de vot al
reprezentanților Guvernului român în Consiliu”, a conchis
Preda.
Europarlamentarul a atras atenția, într-o declarație pentru
MEDIAFAX, că peste un an România va trebui să prezideze Consiliul
Uniunii Europene.
„Dreptul de vot este pierdut în Consiliul UE acolo unde
participă membrii din Guvern (…) Nu cred că Guvernul trebuie să se
pronunțe în chestiuni legate de întreaga Europă (…) este o măsură
de protecție. Sper ca un asemenea semnal să îl aducă la sentimente
mai bune. Asta ar trebui să îi pună pe gânduri pentru că peste un
an și o lună noi înșine va trebui să prezidăm acest Consiliu”,
declarat Cristian Preda pentru MEDIAFAX.
Nu ar fi prima dată când Preda părâște România în legislativul
UE. Un astfel de demers a avut europarlamentarul român, alături de
Monica Macovei, la începutul anului, când acuzau PSD și Avocatul
Poporului că pun în pericol statul de drept din România.
Cristian Preda a ajuns europarlamentar la Bruxelles pe listele
PDL. Fost cenzor UTC și propagandist PCR, Cristian Preda este cel
care a reacționat violent la nominalizarea lui Marian Munteanu
drept candidat al PNL pentru Primăria Capitalei.
Din categoria:Politica