Victor Ponta a întrebat pe pagina sa de Facebook dacă acum preşedintele Iohannis şi ”propaganda” vor cere din nou demisia Guvernului PSD sau de data aceasta ”nu au reuşit să facă să «moară oameni» şi poate mai încearcă o dată”.
De asemene, răspunzând unui comentariu, fostul premier a afirmat că preşedintele este ”piroman” şi ”România va «arde» până tot controlul revine la el şi la «Sistem»”.
”Dl Iohannis şi «Propaganda» o să ceară iar demisia Guvernului PSD? Sau de data asta nu au reuşit să facă să «moară oameni»? Mai încearcă o dată…”, a scris iniţial Ponta pe Facebook, adăugând că asta se va întâmpla ca să vină iar ”Guvernul «Lui» tehnocrat”.
O persoană a comentat la postarea lui Ponta: ”E simplă coincidenţă sau ne trezim cu câte un incendiu ori de câte ori preşedintelui Johannis nu-i convine câte un prim ministru? O fi piroman?”.
”Da! Este piroman şi România va «arde» până tot controlul revine la Iohannis şi la «Sistem»”, a răspuns Ponta.
Guvernul Ponta a demisionat în noiembrie 2015 după proteste în Bucureşti şi alte oraşe, în urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv din Capitală .
În urma tragediei din club au murit 64 de persoane, peste 160 fiind rănite.
Din categoria:Politica