Gabriel Oprea s-a ales cu încă o plângere penală din partea fostului asociat Julian Rosengren, după ce Oana Niculescu-Mizil a povestit modul în care fostul șef al UNPR a încercat să o convingă să plece din PSD și să vină cu „arme și bagaje“ în partidul pe care îl conducea. Discuția s-ar fi purtat în anticamera de la Ministerul Apărării, iar pentru a fi mai convingător, Gabriel Oprea i-ar fi oferit fostului soț al Oanei, cetățeanul libanez Tohme Jamil, contracte cu Armata română.
„Pe 30 mai, cetățeanul român și suedez Julian Rosengren,
formulez prezenta plângere penală împotriva lui Gabriel Oprea și
Neculai Onțanu pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de
trafic de influență, alternativ săvârșirea infracțiunii de trafic
de influență, așa cum este prevăzut în noul Cod penal la Art. 290.
Numitul Gabriel Oprea a deținut funcția de ministru al Apărării
Naționale în perioada de la 23 decembrie 2009 până la 7 mai 2012.
Numitul Gabriel Oprea a deținut funcția de președinte executiv al
UNPR de la data de 1 mai 2010, fiind ulterior ales președinte al
partidului și demisionând la 3 martie 2016. Numitul Neculai Onțanu
a deținut funcția de secretar general al UNPR din luna mai 2010. În
cadrul unui interviu transmis la postul de televiziune Antena 3 la
30 mai 2017, numita Oana Niculescu-Mizil a făcut următoarele
afirmații publice: «L-am ascultat pe Cătălin Cherecheș, tot ce a
vorbit acolo s-a întâmplat întocmai. Într-o zi, m-a sunat și mi-a
propus să am o întâlnire cu domnul Oprea. Am acceptat pentru că am
vrut să văd ce are de spus. Eu și fostul meu soț. Ne-am dus la
Ministerul Apărării, întâlnirea a avut loc într-o cameră din
spatele biroului lui Gabriel Oprea…».
Rezultă fără echivoc sau putință de tăgadă faptul că numitei Oana
Niculescu-Mizil și fostului soț al acesteia Tohme Jamil le-au fost
făcute promisiuni care se încadrează fără dubiu în descrierea
infracțiunii de trafic de influență.
Data exactă a faptelor poate fi stabilită numai prin audierea
martorilor propuși mai jos în același timp în care se poate stabili
eventuala participație a acestora.
Se configurează ca plauzibilă ca perioadă a faptelor aceea dintre
existența dosarului privind pe Oana Niculescu-Mizil Ștefănescu
Tohme nr. 85865/A/I.I./17.11.2010, la care numita face referire în
interviu, și data de 7 mai 2012, când, odată cu încetarea funcției
de ministru al Apărării, numitul Gabriel Oprea nu putea avea
întâlnirea de care se face vorbire. Din contextul interviului
rezultă fără echivoc și participarea numitului Onțanu Neculai,
secretar general al UNPR în acea perioadă, deținând funcția de
secretar general al UNPR.“
„Pentru elucidarea circumstanțelor în care s-au produs aceste
fapte, pentru stabilirea eventualei calități procesuale a fiecăruia
dintre cei menționați“, Julien Rosengren propune audierea ca martor
a Oanei Niculescu-Mizil.
„În același timp, este imperios necesară și identificarea în scopul
obținerii de probe a altor persoane prezente direct sau indirect
menționate în interviu, cum ar fi: «portarul ministerului, șefa de
cabinet de acolo», dar și consultarea registrului de intrare-ieșire
din MApN, care trebuie să conțină date privitoare la existența
acestei/acestor vizita/e“, se mai arată în plângerea depusă la
DNA.
Oprea, generalul șantajist
Oana Niculescu-Mizil, actuala parteneră de viață a lui Marian
Vanghelie, a făcut o serie de dezvăluiri spectaculoase privitoare
la Gabriel Oprea, în studioul Antena 3. Din spusele acesteia,
rezultă că Oprea nu s-a dat în lături să recurgă la un veritabil
șantaj, lăsând să se înțeleagă că poate interveni atât în justiție,
cât și în afacerile Armatei, pe care le putea dirija conform
propriilor lui interese.
„L-am ascultat pe Cătălin Cherecheș, tot ce a vorbit acolo s-a
întâmplat întocmai. Într-o zi, el m-a sunat… Eram colegi de partid,
în PSD, amândoi eram deputați PSD. M-a sunat și mi-a propus să am o
întâlnire cu domnul Oprea, care pe atunci era președintele UNPR. Am
acceptat pentru că am vrut să văd ce are de spus. Am mers acolo
împreună cu fostul soț (n.r.: afaceristul străin Jamil Jimy
Thomas). Eu am crezut că voi fi chemată oficial, la sediul UNPR.
Dar am fost chemați la Ministerul Apărării. Eu și soțul meu de
atunci am fost preluați din curtea ministerului de către Cătălin
Cherecheș. Bineînțeles că am fost văzută de toată lumea de acolo,
de la portarul ministerului până la șefa de cabinet a dlui Oprea.
Am intrat pe ușa rezervată oficialilor. Iar întâlnirea nu a avut
loc în biroul dlui Oprea. Mai întâi am intrat în biroul dlui Oprea,
după care am fost invitați într-o cameră din spatele biroului
oficial. Era o încăpere mică și întunecoasă, cu o masă lungă în
mijloc. Acolo erau de față mai multe oficialități din UNPR, printre
care și dl Onțanu. Nu vreau să greșesc, dar cred că era și dl
Botoș, plus alte persoane, inclusiv dl Cherecheș. Mie mi s-a părut
suspect că mergeam în acea încăpere, dar… La un moment dat, ni s-a
propus să stăm la masă, dar am refuzat. Cel care a început discuția
a fost dl Oprea, care m-a întrebat cum mă simt în PSD, mai ales
după câștigarea alegerilor interne de către dl Ponta. Se știa clar
că eu fusesem în gruparea dlui Geoană. Apoi mi s-a propus să las
PSD-ul și să intru în UNPR. Practic, mi s-a propus să preiau
funcția de conducere de la UNPR Călărași. Practic, să trec cu toată
organizația PSD Călărași, inclusiv organizațiile locale, în UNPR.
Asta era pe linie politică. În cursul discuției mi s-au mai făcut
și niște propuneri pe linie de afaceri, care ar fi urmat să-i fie
oferite fostului meu soț. Atunci am constatat că ei cunoșteau
absolut totul despre noi: dosarul meu, dosarul soțului meu, iar în
cursul discuției au punctat anumite aspecte din trecutul meu
politic, dar și din trecutul soțului meu. Concret, soțul meu avea,
printre altele, o fermă din Călărași, unde trebuia montată o
conductă de gaz, dar se obținea greu avizul. Ni s-a spus că în două
zile va obține acea autorizație. Mai avea și o fabrică de saltele,
ni s-a propus un contract pentru Armată de două milioane de euro,
fără licitație. Alt aspect important, eu aveam acel dosar cu ANI,
dar mi s-a spus clar că dacă fac această trecere, se va rezolva cu
dosarul ANI.“
Marian Vanghelie confirmă
Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, a confirmat spusele Oanei Niculescu-Mizil. În plus, el a lansat alte acuzații la adresa lui Gabriel Oprea, susţinând că acesta a şantajat politicieni şi oameni de afaceri, „înrolându-i cu forţa“ în UNPR. De asemenea, el a mai susţinut că „unii“ au copiat 36.000 de dosare din arhivele SIPA şi DIPI, spunând că va face public numele acestora „la momentul potrivit“.
Războiul inegal
„Începând din 2011, am depus diverse plângeri împotriva actelor
săvârșite de Gabriel Oprea, Sanda Oprea, Daniel Oprea și alții
împotriva mea. Fiecare plângere a adus în fața celor responsabili
de soluționarea lor toate argumentele care să permită o anchetă
corectă și eficientă. O parte au fost respinse, considerând că a
intervenit prescripția răspunderii penale, deși nu a fost efectuată
nicio anchetă prin care să se determine dacă faptele au fost
săvârșite sau nu și abia atunci eventual să se constate intervenția
prescripției, o parte nu au primit niciun răspuns. Atâta vreme cât
Gabriel Oprea a fost la putere, a controlat fiecare detaliu al
acțiunilor mele și evident că a făcut orice pentru a le împiedica
buna desfășurare. Mai mult decât atât, acum circa un an, cu ocazia
unei audiențe la DNA pentru a depune o nouă plângere, mi-a fost
spus în modul cel mai direct de procurorul de serviciu că de fapt
eu pot fi sancționat pentru abuz de drept, întrucât statul alocă
resurse pentru o anchetă care nu duce nicăieri“,
a declarat, pentru Cotidianul, Julian Rosengren.
Un divorț păgubos
În 2012, pe vremea când Oana Niculescu-Mizil era căsătorită cu Tohme Jamil, deținea un teren intravilan la Snagov și două apartamente. Avea bijuterii în valoare de 850.000 dolari și un ceas în valoare de 14.500 dolari. Era acționară la Sto Food SRL, Eftect Prod SRL și Jaso International SRL. Avea datorii către bănci de 178.000 franci elvețieni, 10.000 dolari și 1,5 milioane euro. În 2015, după divorț, Oana Niculescu-Mizil mai avea terenul din Snagov, dar a rămas fără apartamente. Mai avea bijuterii în valoare de doar 90.000 euro. Capitolul datorii către bănci arăta astfel: tot 178.000 franci elvețieni, 3.800 euro și tot 1,5 milioane. În ceea ce privește firmele, aceasta mai era acționară doar într-una singură, Solagra Prod SRL, care era în lichidare. Familia lui Tohme a fost cercetată de DIICOT pentru că alături de alți libanezi ar fi fost implicată în evaziune fiscală și contrabandă prin Agro Chirnogi.
Din categoria:Politica