FOTO) Viceprimar: Măcelărirea din IOR continuă
Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele (USR), atrage atenţia asupra faptului că în zona retrocedată a Parcului IOR se taie copacii în continuare şi îi îndeamnă pe bucureşteni să nu petreacă timp la terasele sau locurile de joacă amenajate pe terenul respectiv.
„Primarul Robert Negoiţă a ridicat mâinile neputincios în aer şi a spus că nu poate să facă nimic pentru a opri măcelărirea Parcului IOR, deşi sunt mai multe soluţii pe care i le-am transmis. În Parcul IOR se taie copacii în continuare, chiar cu mai mult aplomb; drujbele intră fără milă în trunchiul verde al bieţilor copaci. Pe proprietari nu îi interesează importanţa acestui parc, nu îi interesează valoarea sentimentală pe care acest parc o are, nu au pic de milă pentru plămânii copiilor noştri, pe ei ii interesează doar încasările”, scrie Lucian Judele, pe Facebook.
El menţionează că există „suspiciuni rezonabile” în ceea ce priveşte dosarul retrocedării terenului respectiv. Totodată, menţionează că în zonă există tobogane gonflabile şi alte locuri de joacă cu plată. Judele îi îndeamnă pe bucureşteni să nu contribuie la „încurajarea” acestor activităţi.
„Să NU consumaţi de la terasele aflate în zona retrocedată şi să NU vă duceţi copiii la locurile ‘de joacă’ amenajate în acele spaţii sau să evitaţi să vă plimbaţi cu copiii în zona respectivă pentru ca aceştia să nu ceară să se joace acolo. Dacă nu vor avea încasări o perioadă, nu vor mai încerca să se extindă cu bâlciul în tot parcul şi astfel câştigăm acel timp de care avem nevoie ca firma de avocaţi angajată de Primăria Municipiului Bucureşti să vină cu o soluţie pentru recuperarea întregului Parc IOR. Haideţi să salvăm parcul împreună! Haideţi să ne petrecem un 1 Mai fără să mergem la bâlciul din zona retrocedată”, a mai precizat acesta.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a vizitat pe 22 martie zona retrocedată din Parcul IOR, remarcând, cu acest prilej, că niciodată nu a mai văzut un număr atât de mare de copaci tăiaţi ilegal.
El preciza că avocaţii contractaţi de Primăria Capitalei verifică legalitatea dispoziţiei de retrocedare, dar şi în ce măsură proprietarii ar putea fi sancţionaţi pentru defrişare sistematică
Aproximativ o mie de persoane de toate vârstele au participat pe 25 martie, în Capitală, la acţiunea de protest „Nu cedăm Parcul IOR”, organizată de Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan şi Greenpeace România.
Cotidianul RO