FRATELE LUI TRAIAN BASESCU,MIRCEA BASESCU AFLA MIERCURI DACA VA FI ELIBERAT CONDITIONAT!

Mircea Băsescu, condamnat în vara anului trecut la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, află miercuri dacă poate fi eliberat condiţionat, după ce Judecătoria Medgidia va judeca solicitarea sa. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Constanţa.

Judecătoria Medgidia analizează, în şedinţa de miercuri, cererea lui Mircea Băsescu de a fi eliberat condiţionat. Iniţial, termenul de judecată fusese stabilit pentru 12 iulie, dar apoi a fost preschimbat pentru 19 iulie. Indiferent de decizia instanţei, hotărârea poate fi atacată atât de către Mircea Băsescu, cât şi de DNA, la Tribunalul Constanţa.

Aceasta este cea de-a treia cerere de eliberare condiţionată depusă de Mircea Băsescu.

În toamna anului trecut şi la începutul acestui an, Judecătoria Medgidia a decis că fratele fostului preşedinte al României poate fi eliberat condiţionat. Deciziile respective au f...